Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProducția de energie nucleară, la nivel global, a crescut pentru al șaptelea an consecutiv în 2019, ajungând la 2657 TWh, conform World Nuclear Association (“WNA”), arată Nuclearelectrica (SNN), într-o postare pe Facebook.
Față de anul anterior este o creștere de 95 TWh, istoric, a doua cea mai mare producție nucleară. La sfârșitul anului 2019, capacitatea celor 442 de reactoare în operare la nivel global a fost de 392 GWe. 6 noi reactoare au intrat în exploatare comercială în 2019. 5 reactoare au intrat în faza de construcție. 13 reactoare au fost închise. Deși a existat o reducere a capacității nucleare, creșterea de electricitate este cu atât mai remarcabilă, conform WNA.
Similar anului 2018, câteva din reactoarele intrate în operare comercială în 2019 au încorporat caracteristici de proiectare “first-of-a-kind”. Durata construcției, începând din anul 2015, este între 5 și 6 ani, scăderea perioadei de construcție fiind un rezultat direct al fructificării expertizei de construcție în serie, obținute în timp și a forței de muncă înalt calificate.
În 2019, factorul de capacitate mediu la nivel global a fost de 82,5% în creștere de la 79,8% în 2018, menținând constant factorul ridicat de capacitate în operare realizat în ultimii 20 de ani. Factorul de capacitate este un indicator al performanței în operare.
În prezent, cu o producție anuală de aproximativ 10 TWh, SNN acoperă prin cele 2 reactoare CANDU în operare aproximativ 18% din necesarul de consum al României, mai arată compania: “Însă, România este unul dintre statele UE care, prin Strategia energetică și Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (“PNIESC”), pentru a atinge țintele de decarbonizare, pentru a asigura securitatea furnizării, pentru a beneficia de expertiza obținută în cei 25 de operare, își va crește capacitatea nucleară. Dezvoltarea Proiectului Unităților 3 și 4 în baza Acordului Interguvernamental semnat cu SUA, va plasa România la nivel European printre statele a căror capacitate nucleară se va dubla. Retehnologizarea Unității 1 va asigura aceeași producție, de 700 MWh, pentru încă 30 de ani, oferind, în total, României energia produsă de 4 reactoare CANDU și oportunitatea de a implementa opțiunea reactoarelor modulare mici începând cu anii 2035, acest demers fiind deja pe agenda de lucru a SNN prin grant-ul de 1,2 milioane USD oferit de USTDA.”
Conform Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, România, prin operarea celor două reactoare de la Cernavodă, are un factor de capacitate de 93.6% în perioada 2017-2019, al doilea cel mai bun la nivel global. Tot la nivel global, raportat la factorul de capacitate a unităților 1 și 2, de la punerea în funcțiune până la sfârșitul anului 2019, Unitatea 2 se află pe primul loc în lume cu un factor de capacitate de 93,3%, iar Unitatea 1 pe locul 3, cu un factor de capacitate de 89,7. Din peste 400 de reactore în operare, România ocupă primul loc în lume cu un factor de capacitate de 91,2%.
Energia nucleară este o necesitate în atingerea țintelor de decarbonizare, rezolvarea aspectelor de mediu, generarea de mii de locuri de muncă, dezvoltarea economiei centrale și locale, dezvoltarea lanțului de aprovizionare, iar creșterea capacității nucleare o investiție strategică pe termen foarte lung, mai arata SNN.
Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…
Economia României ar urma să crească gradual, pe fondul necesarei consolidări fiscale, care este esenţială…
Diana Coroabă, Partener PwC România, Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias, Anca Lungeanu, Senior Manager…
Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…
În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…
This website uses cookies.
Read More