Categories: Politica

Social-democraţii se reunesc în Consiliul Politic Naţional în contextul negocierilor cu PNL pentru formarea unui guvern

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte luni, de la ora 11,00, la sediul central al partidului, în contextul negocierilor pe care social-democraţii le poartă cu liberalii pentru formarea unui nou guvern, potrivit Agerpres.

În ultimele zile, reprezentanţii PSD şi ai PNL au avut mai multe întâlniri pentru a ajunge la puncte de vedere comune privind un viitor program de guvernare. În ceea ce priveşte propunerea pentru funcţia de premier, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că preşedintele ţării este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze premierul şi că acestuia îi vor fi propuse două variante.

“Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze primul ministru. (…) Este varianta, prima – prin rotaţie, preşedinţii celor două partide. Vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte. (…) Eu aş dori ca fiecare să ne respectăm atribuţiile constituţionale pe care le avem. Asta este abordarea pe care eu o am”, a precizat Ciolacu.

El a menţionat că experţii analizează impactul bugetar pentru două-trei pachete integrate privind pensiile, alocaţiile şi salariile şi că rezultatele vor fi prezentate în această săptămână.

Marcel Ciolacu şi-a reiterat susţinerea pentru taxa de solidaritate, arătând că aceasta ar urma să fie introdusă în legea bugetului şi că nu va afecta veniturile clasei medii.

“Este o discuţie pe această taxă. Noi o susţinem în continuare. Este o taxă pe activele de lux şi pe venituri excepţionale. (…) Nu trebuie să îl definesc eu (luxul – n.r.). E definit prin lege. De obicei, anumite produse au acciză. Acele produse care au acciză sunt de lux. Nu este niciun prag stabilit. Urmează să stabilim aceste praguri – fiindcă toate lucrurile sunt legate – în funcţie de pachetul de muncă”, a arătat el.

La rândul său, premierul interimar Florin Cîţu a declarat că se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante de premier din partea celor două partide.

“În ceea ce priveşte premierul, noi am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi le vom anunţa public”, a spus acesta.

De asemenea, Cîţu a adăugat că s-au agreat şi creşterile de pensii şi alocaţii, dar şi de investiţii.

“Am agreat că vor creşte şi pensiile, vor creşte şi alocaţiile, şi investiţiile. (…) Trebuie să calculăm impactul. La pensii am discutat despre o creştere mai mare de 7%, dar trebuie să vedem impactul, cât ne putem permite. Rămâne legea în vigoare (la alocaţii – n.r.), cu câteva modificări. Majorările – de la 1 ianuarie. (…) Cota unică rămâne”, a afirmat liderul PNL.

În legătură cu subiectul desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), liderul liberal a spus că a fost agreată cu PSD o soluţie care să respecte recomandările MCV.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

10 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

11 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More