Fără categorie

Societatea Natională a Sării S.A. a inaugurat o investiție de aproximativ un milion de euro la Sucursala Salina Praid 

La Praid, a avut loc ieri, 21 mai 2019, inaugurarea unei investiții de aproximativ 1 milion de euro, pentru secția de preparare în subteran, la care au participat Ministrul Economiei, prefectul de Mureș, prefectul Harghitei, precum și reprezentații conducerii executive și administrative a Societății Naționale a Sării S.A, potrivit unui comunicat de presă.

În comunicat se mai precizează: “Noua instalație de preparare sare în subteran conduce la creșterea eficienţei activităţii şi a calităţii produselor, inclusiv eliminarea poluării provocată de vechea instalaţie. Instalația de preparare în subteran are o capacitate de producție de 100.000 t/an.

 

Amplasamentul instalației în subteran permite constituirea unui stoc de cca. 30-40% de sare gemă necesar în perioada de iarnă, din volumul din producţia anuală a Sucursalei Salina Praid, fiind eliminate cheltuielile de transport de la suprafață în subteran. Societatea Natională a Sării S.A. are în proiect la Sucursala Salina Praid, remodelarea fluxurilor de ambalare, brichetare și încărcare la suprafață.

De asemenea, Societatea Natională a Sării S.A. intenționează să realizeze fluxuri modernizate și la sucursalele Salina Ocna Dej și Salina Târgu Ocna. In Planul de investiții aprobat pentru anul 2019, sunt prevazute aceste obiective de investiții, iar în prezent procedurile de achiziție sunt în curs de desfășurare.

Salina Praid este și un important punct turistic. În perioada ianuarie-aprilie 2019 au fost înregistrate cca. 140.000 de intrări la Salina Praid. Astfel, în primele 4 luni ale acestui an, au călcat pragul salinei cu 20.000 de turiști mai mult, în comparație cu perioada similară a anului precedent. În subteran, pentru agrement și relaxare, sunt amenajate locuri de joacă pentru copii, dotate cu instalații diverse și mobilier confecționat din lemn, locuri de odihnă pentru adulți, spații dotate cu mese de tenis, o sală expozițională cu istoricul salinei, un punct sanitar, magazin cu suveniruri, un restaurant unde se poate servi masa și se pot face degustări de vinuri, o capelă ecumenică pentru reculegere și oficierea de evenimente religioase.

Salina de la Praid este una dintre cele mai vechi saline din România, unde se exploatează mari zăcăminte de sare din Europa, având bazele în secolul XVIII”.

Societatea Naţională a Sării S.A. este o societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat (51%), capitalul privat fiind deținut de către Fondul Proprietatea S.A (49%). Răspândirea relativ largă a zăcământelor de sare pe teritoriul României a dus la apariţia şi dezvoltarea celor șapte exploatări miniere, ce au devenit ulterior și sucursale ale Societăţii Naţionale a Sării S.A. În cinci dintre acestea – Salina Praid, Salina Târgu Ocna, Salina Slănic Prahova, Salina Cacica, E.M. Rm. Vâlcea – societatea a inițiat și a dezvoltat obiective cu caracter turistic și balnear, destinate celor aflați în căutarea unui mod inedit şi sănătos de petrecere a timpului liber.

Articole recente

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

56 de minute ago

UE ar putea renunţa la gazele ruseşti peste un an, susţine secretarul american al Energiei

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…

60 de minute ago

Bolojan: Proiectele spitalelor ce nu mai pot fi finanţate prin PNRR, mutate pe fonduri din Programul Sănătate

Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…

o oră ago

Constructorii auto presează Bruxelles-ul să regândească interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…

o oră ago

Connections își menține obiectivul de creștere a veniturilor cu aproximativ 20% pentru întreg anul 2025

Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…

2 ore ago

Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești

Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More