Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Tânărul aflat la volanul maşinii, care sâmbătă dimineaţa a accidentat un grup de opt turişti în staţiunea 2 Mai, a fost reţinut pentru 24 de ore. Bărbatul a fost condus şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, urmând ca, duminică, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală, potrivit news.ro.
Poliţiştii rutieri din Constanţa l-au reţinut pentru 24 de ore pe tânărul de 19 ani care a provocat accidentul din localitatea 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, iar alţi trei au fost răniţi. El este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
„Acesta este bănuit că, la data de 19 august a.c., în jurul orei 05.25, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39, în apropierea localităţii Vama Veche şi ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă”, a mai transmis IPJ Constanţa.
Tânărul şofer este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Imediat după accident, şoferul a fugit, fiind găsit în Vama Veche.
Testele rapide făcute pentru detectarea substanţelor stupefiante au arătat că el consumase cocaină, amfetamină şi metamfetamină. În accident, o tânăra de 20 de ani şi un tânăr de 20 de ani au murit pe loc, iar alţi trei tineri, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi.
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…
Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…
În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…
Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…
Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…
Majoritatea departamentelor IT replanifică anual aceleași costuri recurente, ceea ce duce la pierderi de timp,…
This website uses cookies.
Read More