Autor: Radu Magdin, CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
Într-o lume în care competiția nu mai este doar despre forță economică sau militară, ci despre percepție, atractivitate și încredere, soft power-ul a devenit o resursă strategică de prim rang. Conceptualizat de Joseph Nye, soft power-ul înseamnă capacitatea de a influența prin atracție, nu prin forță. În 2026, această capacitate este esențială pentru statele care vor să atragă investiții, să-și extindă influența și să conteze în lanțurile globale de aprovizionare. România se află la o răscruce rară: este deopotrivă beneficiara și arhitecta unei noi narațiuni. Geopolitica îi pune la dispoziție o scenă: frontieră a NATO, vecinătatea unui război, punte între Est și Vest. Misiunea ei este să ocupe această scenă cu propria sa voce, nu să fie definită de alții.
O resursă subevaluată
România nu duce lipsă de soft power. Dispune de un set consistent de atuuri, dar acestea rămân fragmentate și insuficient articulate într-o poveste coerentă. Avem performanță, avem talent, avem exemple de excelență recunoscute internațional, dar nu avem încă o narațiune strategică care să le aducă împreună. Problema nu este lipsa de conținut, ci lipsa de coordonare. România există în lume, dar nu este suficient de clar ce reprezintă. Iar într-o economie globală a percepțiilor, această ambiguitate are un cost deloc mic: în investiții care nu mai vin, în parteneriate ratate, în talente care pleacă fără să se uite în urmă.
Comparația cu state de dimensiuni similare este importantp. Polonia a construit o narațiune despre reziliență și ambiție central-europeană. Cehia și-a exportat cu succes imaginea de hub tehnologic și cultural. Portugalia și-a transformat nostalgia în brand global. Chiar și Estonia a reușit să transforme o nișă digitală într-un brand de țară funcțională. România are materia primă pentru a face mai mult. Rămâne să se preocupe și de produsul finit.
Rădăcini adânci: rețelele uitate din deceniile șaptezeci și optzeci
Orice strategie de soft power serioasă trebuie să pornească de la geologie, nu de la meteorologie. Iar geologia soft power-ului românesc are straturi mai adânci decât se recunoaște de obicei.
În deceniile șaptezeci și optzeci, România socialistă a investit masiv în diplomația educațională față de lumea în curs de dezvoltare. Mii de studenți din Africa, Asia și America Latină (viitori medici, ingineri, economiști, diplomați) și-au făcut studiile la universități din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara sau Craiova. Această alegere nu era întâmplătoare: dincolo de marile sale probleme, România lui Ceaușescu urma o politică de independență față de Moscova și căuta să-și construiască influență distinctă în Sudul Global. Rezultatul a fost o rețea de o amploare neobișnuită pentru o țară de talia României.
Acele generații sunt astăzi în vârful instituțiilor lor naționale. Foști studenți români conduc spitale în Nigeria, predau în universități din Etiopia, ocupă funcții ministeriale în Vietnam sau sunt în consilii de administrație în Brazilia. Mulți dintre ei păstrează o afecțiune autentică față de România, o țară pe care au cunoscut-o în anii în care s-au format, prin prietenii, prin iubiri, prin experiența zilnică a unui loc străin devenită familiar. Familiile formate în această perioadă (studenți străini care s-au căsătorit cu românce sau români, copii crescuți bilingv, frați și surori răspândiți pe mai multe continente) constituie rețele transnaționale cu o amprentă afectivă unică.
Aceste rețele reprezintă un capital latent de neignorat. Ele nu au fost activate sistematic după 1989. Tranziția, turbulențele economice, reorientarea spre Occident, toate au făcut ca România să uite de conexiunile pe care le construise cu Sudul Global. Un soft power inteligent le-ar reactiva: prin programe formale cu cei care au fost aici, printr-un nou program de burse, prin diplomație culturală bine orientată. Un doctor din Khartoum care a studiat medicina la Cluj în 1981 nu este un contact din trecu: este o punte către viitor, dacă știi să o folosești.
Romanians great: capitalul uman ca vector central
Cel mai puternic instrument de soft power al României sunt chiar românii. Diaspora, profesioniștii din tech, medicii, cercetătorii, antreprenorii sau sportivii de performanță contribuie zilnic la imaginea unei țări competente și reziliente. Figuri precum Nadia Comăneci sau, mai recent, David Popovici transmit ideea unei excelențe românești. Mii de români performează în companii globale, universități de top sau startup-uri inovatoare, din Silicon Valley până în centrele financiare ale Londrei și Frankfurt-ului, din spitalele Europei de Vest până în laboratoarele de cercetare de pe toate continentele.
Diaspora nu este doar o resursă demografică sau economică, prin remitențe, prin transferul de know-how, prin rețelele construite decenii la rând. Ea este, înainte de orice, o rețea de percepție. Fiecare român care performează bine în lumea largă modifică, imperceptibil, dar constant, imaginea pe care străinii o au despre țara lui. Aceste micro-modificări se acumulează în timp în ceva mai puternic decât orice campanie de PR. Ceea ce lipsește este integrarea acestui capital dispersat într-un mesaj simplu și ușor de repetat: Romanians great. Nu ca slogan de marketing, ci ca realitate confirmată prin exemple consistente, spuse cu voce tare și cu mândrie.
Romania friend: încredere și poziționare geopolitică
Într-un context internațional marcat de incertitudine, România are un avantaj competitiv rar: este percepută ca un actor stabil, predictibil și pro-occidental. În vecinătatea unui război, acest atribut devine un activ strategic. România este un aliat de încredere în NATO, un susținător constant al Ucrainei și un spațiu de stabilitate într-o regiune volatilă. Această poziționare poate fi transformată într-un element central de soft power: Romania friend. Nu ca autoproclamare, ci ca realitate confirmată de comportamentul consistent pe scena internațională.
Pentru investitori, pentru parteneri strategici, pentru state aflate în căutarea unor aliați de lungă durată, România poate deveni nu doar o destinație, ci o legătură. Iar relațiile generează încredere, iar încrederea generează capital. Aceasta este ecuația pe care statele mici cu ambiții mari au învățat să o rezolve: credibilitatea este moneda lor de rezervă. Implicarea activă în reconstrucția Ucrainei va fi un test și o oportunitate deopotrivă: companiile, experții și instituțiile românești care vor fi prezente acolo nu vor construi doar infrastructură, ci relații, reputație și influență pentru o generație întreagă.
De la insule de excelență la ecosistem de soft power
România are multiple domenii de excelență: IT-ul competitiv la nivel global, industriile creative, filmul românesc validat internațional la Cannes și Berlin, performanțele sportive, potențialul agricol și gastronomic al unei țări cu o diversitate culinară remarcabilă. Aș mai adăuga aici felul în care au acționat pompierii români în Grecia sau sprijinul medical pentru copiii din Gaza, prin activitatea DSU.
Toate aceste insule de performanță trebuie să fie conectate într-un ecosistem coerent. Spre deosebire de Coreea de Sud, care a industrializat cultura prin K-pop și film, sau de Italia, care și-a globalizat gastronomia și designul, România rămâne într-o fază de potențial prea puțin valorificat.
Cheia nu este doar existența excelenței, ci scalarea ei. Soft power-ul devine relevant atunci când este folosit sistemic, nu accidental. Un turist care a mâncat mici la Sinaia, poate deveni, fără să știe, un ambasador al gastronomiei românești. Un program universitar poate produce un cercetător care, zece ani mai târziu, colaborează cu o universitate din Cluj. Un film de la Cannes poate face ca un cineast din Buenos Aires să se întrebe ce se mai întâmplă la București. Iată doar câteva exemple posibile.
Soft power, investiții și internaționalizare: o ecuație directă
Soft power-ul nu este doar un exercițiu de imagine, ci și un instrument economic. Percepția unei țări influențează direct deciziile de investiții, parteneriatele comerciale și apetitul pentru internaționalizare. O Românie percepută ca fiind competentă, prietenoasă și relevantă va atrage mai ușor capital, talente și oportunități. Imaginea nu este un rezultat secundar: este o infrastructură invizibilă a economiei. La fel cum infrastructura fizică reduce costurile de transport, infrastructura de percepție reduce costurile de decizie pentru un investitor sau partener străin.
Dacă Romania friend devine o realitate percepută, iar Romanians great devine o convingere larg împărtășită, atunci fluxurile de investiții vor urma această logică aproape natural. Nu pentru că imaginea înlocuiește substanța, ci pentru că imaginea corectă face substanța vizibilă.
Cum ne spunem povestea
România trebuie să treacă de la o comunicare reactivă, centrată pe gestionarea crizelor, la una proactivă, centrată pe oportunități. Povestea trebuie simplificată, umplută cu emoție și repetată cu consecvență. Cele mai puternice branduri de țară funcționează pe idei simple, coerente și puternice. România are nevoie de o formulă recognoscibilă, care să lege competența de încredere: Romania friend, Romanians great.
Această poveste trebuie spusă simultan prin diplomație, business, cultură, sport și românii din diaspora. Nu vorbesc despre o singură instituție, ci de un efort coordonat public-privat, cu răbdarea de a repeta același mesaj ani la rând. Brandurile de țară nu se construiesc în campanii electorale, ele se construiesc în decenii. O componentă esențială este reactivarea legăturilor cu foștii studenți din lumea în curs de dezvoltare: un program sistematic de absolvenți (baze de date, evenimente, vizite bilaterale, burse pentru o nouă generație) ar transforma rețelele latente din deceniile șaptezeci și optzeci în active diplomatice și economice. România a investit în acești oameni. A venit momentul să culeagă roadele.
Anul 2026 poate fi un moment de inflexiune dacă România reușește să articuleze un brand de țară modern, să conecteze diaspora într-o rețea informală de ambasadori și să se promoveze ca hub de inteligență, tehnologie și stabilitate regională. Iar reactualizarea relațiilor cu rețelele educaționale construite în urmă cu cincizeci de ani poate adăuga României o prezență în Sudul Global pe care puține țări europene de dimensiuni similare o au astăzi.
De la potențial la percepție
România are toate elementele necesare pentru a deveni un actor relevant în economia globală a soft power-ului. Capitalul uman există: în diaspora, în rețelele de absolvenți din lumea întreagă, în excelența individuală confirmată pe toate continentele. Poziționarea geopolitică există: stabilă, pro-occidentală, relevantă. Substanța există: în IT, în film, în sport, în gastronomie, în rețelele academice. Ceea ce lipsește este capacitatea de a transforma toate acestea într-o poveste coerentă, repetată cu consecvență și asumată cu mândrie.
În momentul în care România va fi percepută ca un partener de încredere și românii ca profesioniști de top, ecuația economică se va închide de la sine. Investițiile vor veni. Parteneriatele se vor consolida. Talentele vor găsi motive să rămână sau să se întoarcă.
Romania friend. Romanians great. Restul va urma.
| Știri BVB