Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzImagine de DANIEL DIAZ de la Pixabay
Soldatul armatei americane care a intrat în Coreea de Nord în iulie “a recunoscut că a intrat ilegal” în această ţară, a anunţat miercuri agenţia de presă nord-coreeană ACTC, citând un raport al unei anchete, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Potrivit unei anchete a unui organism competent al RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, n.red.), Travis King a recunoscut că a intrat ilegal pe teritoriul RPDC”, a informat ACTC.
Aceasta este prima declaraţie publică a Phenianului în acest caz. Acest soldat american urma să revină în Statele Unite după ce a avut probleme cu justiţia sud-coreeană, dar a trecut de fapt graniţa cu Nordul pe 18 iulie amestecându-se într-un grup de turişti care vizitau zona demilitarizată care separă cele două Corei.
“În timpul anchetei, Travis King a spus că a decis să vină în RPDC deoarece detestă tratamentele inumane şi discriminarea rasială din armata americană”, a indicat ACTC.
Travis King “a fost ţinut sub control de soldaţi ai Armatei Populare Coreene deoarece a intrat în mod deliberat” într-o zonă nord-coreeană, a adăugat agenţia de presă nord-coreeană, confirmând pentru prima dată detenţia militarului.
King “şi-a exprimat dorinţa de a solicita refugiu în RPDC sau într-o terţă ţară, afirmând că este dezamăgit de societatea americană inegală”, a menţionat ACTC, precizând că o anchetă este în desfăşurare.
Soldatul Travis King a fost eliberat din închisoare din Coreea de Sud după o ceartă într-un bar şi o altercaţie cu poliţia. El urma să revină în Statele Unite unde urma să fie supus unor sancţiuni disciplinare.
Joi, 3 august, comandamentul american a indicat că Phenianul “răspunde” solicitărilor referitoare la soldat.
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, care confirmase de asemenea că a fost stabilit un contact cu Phenianul, a spus totuşi că nu deţine informaţii cu privire la locul în care se află soldatul Travis King sau starea de sănătate a acestuia.
Cele două Corei sunt din punct de vedere tehnic încă în război din 1953, conflict care s-a încheiat printr-un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.
Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…
Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…
Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, se află la Washington D.C, el afirmând că a demarat un…
Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…
Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…
This website uses cookies.
Read More