Afaceri

Sondaj BestJobs: Schimbarea locului de muncă în 2020 este în topul priorităților pentru cei mai mulți români, după familie și sănătate

Șase din zece angajați spun că schimbarea locului de muncă este printre primele trei cele mai importante priorități pentru acest an, potrivit unui Sondaj BestJobs. Comparativ, la începutul anului trecut, doar patru din zece angajați români se declarau nemulțumiți de situația lor profesională și luau în calcul găsirea unui nou job. Astfel, schimbarea jobului, familia şi sănătatea sunt principalele priorități ale angajaților români în acest an.

Un salariu mai mare și mai mult timp liber sunt principalele motive pentru care schimbarea jobului este printre priorități pentru majoritatea angajaților în 2020, mai ales că, din punct de vedere salarial, 2019 nu a fost prea productiv pentru o bună parte dintre ei. Salariul a stagnat sau chiar a scăzut pentru peste 40% dintre angajați, arată sondajul realizat de BestJobs la finele anului trecut.

Un alt motiv invocat de 42% dintre respondenți este că vor să schimbe angajatorul, mediul de lucru sau echipa. Totodată, aproape patru din zece consideră că nu au suficiente oportunități de dezvoltare personală, iar trei din zece au intrat în noul an fără a se simți motivați la actualul loc de muncă. Un sfert dintre respondenți se mai plâng de faptul că lucrează într-o companie în care le este dificil să avanseze, iar 13,4% afirmă că nu le mai place ceea ce fac.

Peste o treime dintre respondenți analizează opțiunea de a-și schimba complet domeniul de activitate, 14% au în vedere să își caute un job în afara țării, iar alți 17% sunt indeciși, însă nu exclud această opțiune.

„Schimbările din societate se reflectă profund pe piața muncii. Avem, pe de o parte, inflația ridicată care a erodat o bună parte din veniturile românilor și le-a scăzut puterea de cumpărare, conducând la nemulțumirea angajaților. Apoi, continuă trendul început în urmă cu câțiva ani: românii pun tot mai mare preț pe timpul dedicat familiei și celor dragi. Dacă facem o comparație cu rezultatele sondajului efectuat tot de către BestJobs la începutul anului trecut, când patru din zece angajați aveau în plan schimbarea jobului, vedem o creștere cu 50% a numărului celor interesați de un nou loc de muncă, un procent substanțial. Iar <<mingea>> e la angajați”, declară Dan Puică, CEO BestJobs.

Pentru șase din zece respondenți platformele online de recrutare asigură cele mai mari șanse pentru găsirea unui job nou, iar recomandările / referințele sunt importante pentru 30% dintre aceștia. Alții vor să își maximizeze șansele de succes aplicând direct la companiile la care vor să se angajeze.

Sondajul a fost efectuat în perioada 02 – 15 ianuarie, pe un eșantion de 1.075 de utilizatori de internet.

Articole recente

Serbia este gata să cumpere NIS, dar Rusia nu este interesată — șeful Srbijagas

Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…

3 ore ago

Chiriţoiu, după introducerea noilor cote de TVA: Vom investiga, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…

3 ore ago

Ministrul Energiei estimează o scădere a preţului energiei cu 5 – 15%, în maximum un an şi jumătate

Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…

3 ore ago

Restructurarea Ministerului Energiei va fi finalizată în două săptămâni (ministru)

Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…

3 ore ago

Popa (BNR): Până la sfârșitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

6 ore ago

Acordul comercial UE-SUA: stabilitate pe termen scurt sau declin pe termen lung pentru Europa? (analiză Ecaterina Mațoi)

Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More