Energie

Sondaj – Cei mai mulţi români se aşteaptă la scumpirea gazelor după liberalizarea pieţei, la 1 iulie

Majoritatea consumatorilor casnici de gaze, adică 45% dintre cei care au participat la un sondaj pe această temă, se aşteaptă la scumpiri după 1 iulie, când piaţa va fi complet liberalizată, şi doar 20% cred că vor plăti o factură mai mică.

În acelaşi timp, 34% dintre respondenţi cred că preţurile vor rămâne neschimbate, arată studiul sindicalizat “Liberalizarea pieţei de gaze – percepţii”, desfăşurat online în luna iunie de către iSense Solutions, pe 800 de clienţi casnici de gaze naturale din mediul urban.

“Clienţii casnici primesc cu o doză de scepticism vestea liberalizării pieţei de gaz. Motivul principal ţine de factorul financiar, dar mingea este acum în curtea furnizorilor de energie pentru a veni cu oferte relevante care să convingă o piaţă destul de statică până acum”, afirmă Andrei Elvădeanu, Head of Market Strategy, iSense Solutions, potrivit unui comunicat.

Sondajul mai relevă faptul că românii sunt informaţi cu privire la liberalizarea care urmează să se întâmple la 1 iulie: 78% dintre clienţii casnici ştiu deja despre acest lucru.

Pe de altă parte, doar 40% dintre românii din mediul urban care au în prezent un contract reglementat de furnizare a gazelor naturale declară că au primit o notificare scrisă de la furnizorul lor despre liberalizarea pieţei de gaze.

Bucureştenii sunt cei mai informaţi în legătură cu schimbările ce vor surveni de la 1 iulie 2020 pe piaţa gazelor naturale, 79% dintre ei declarând că au aflat despre ele. În ceea ce-i priveşte pe românii cu domiciliul în oraşe care au sub 50.000 de locuitori, ponderea celor ce au auzit despre liberalizarea pieţei de gaz se situează la 77%.

În rândul clienţilor Engie, 84% au aflat despre liberalizarea pieţei de gaze naturale, în timp ce ponderea clienţilor E.ON care au auzit de schimbări este de 75%. În ceea ce priveşte consumatorii casnici care colaborează cu Enel pentru furnizarea gazelor naturale, 66% dintre ei ştiu despre liberalizarea pieţei de gaze naturale.

Gradul de conştientizare legat de liberalizarea pieţei de gaze naturale este mai mare în zona de sud a României, cu 81% dintre consumatorii casnici de gaze naturale care ştiu deja despre aceste modificări, faţă de 73% dintre clienţii casnici din nordul ţării.

Cercetarea a fost realizată online, în luna iunie a anului 2020, pe un eşantion de 800 de persoane cu vârsta peste 18 ani, clienţi casnici de gaze naturale, din mediul urban, decidenţi şi co-decidenţi în alegerea furnizorului de gaze. Gradul de eroare este de +/-3%.

Datele fac parte din studiul sindicalizat “Liberalizarea pieţei de gaze – percepţii”, realizat de către iSense Solutions pentru a evalua percepţiile românilor privind liberalizarea pieţei de gaze naturale.

Articole recente

IEA recunoaşte că ar putea fi nevoie de investiţii în noi proiecte de petrol şi gaze

Investiţiile în noi proiecte petroliere şi gaziere s-ar putea dovedi indispensabile, a anunţat marţi Agenţia…

14 minute ago

Gabriel Avrămescu: Titlurile de stat Fidelis sunt primul pas sigur și accesibil către investiții bursiere

Ediția din septembrie 2025 a programului Fidelis s-a încheiat cu subscrieri totale de peste 2,1…

17 minute ago

Trump va da în judecată New York Times pentru 15 miliarde de dolari, pentru defăimare și calomnie

Președintele american Donald Trump a declarat luni că va intenta un proces de 15 miliarde…

o oră ago

Comisia lansează o nouă strategie de consolidare a infrastructurilor tehnologice și de cercetare din Europa

Comisia Europeană a lansat ieri strategia europeană privind infrastructurile de cercetare și tehnologie pentru a…

o oră ago

Aurul atinge un nou record înainte de reducerea așteptată a ratei dobânzii de către Rezerva Federală

Aurul a atins un nou record, investitorii pariind pe o reducere a ratei dobânzii de…

o oră ago

Băncile americane au împrumutat 1,5 miliarde de dolari de la Rezerva Federală, semnal de presiune uşoară pe lichiditate

Băncile din SUA au apelat luni la facilitatea permanentă de recumpărare a Rezervei Federale (SRF),…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More