Politica

Sorin Bumb (PNL) a demisionat din Senat; a fost ales în Comitetul de reglementare al ANRE

Senatul a luat act, luni, de demisia senatorului PNL Sorin Bumb începând cu 1 mai şi a vacantat locul de senator ales în Circumscripţia electorală nr.1 Alba, acesta fiind ales anterior în Comitetul de reglementare al ANRE.

“Vă mulţumesc pentru colaborarea extraordinară pe care am avut-o în acest mandat şi vreau să-mi anunţ demisia din Senat începând cu 1 mai 2023. Vă mulţumesc mult şi vom colabora în continuare. Am fost ales în Comitetul de reglementare al ANRE începând cu 23 aprilie şi sper să reuşim împreună cu echipa nouă care a fost aleasă la ANRE să facem tot ceea ce se poate pentru ca piaţa de energie să fie reglementată corect în favoarea consumatorilor casnici şi a agenţilor economici”, a spus Sorin Bumb de la tribuna Senatului, potrivit Agerpres.

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, pe 19 aprilie, ca Sorin Bumb să ocupe funcţia de membru în Comitetul de reglementare al al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Tot atunci, Parlamentul i-a mai numit pe preşedintele ANRE, George Niculescu, pe vicepreşedintele Autorităţii, Gabriel Andronache, şi pe Cornelia Sulger – membru.

View Comments

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

27 de minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

40 de minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

55 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

o oră ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

2 ore ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More