International

Soţia lui Erdogan face apel la Melania Trump,referitor la cei 18.000 de copii “ucişi brutal” în Gaza

Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a cerut Primei Doamne a SUA, Melania Trump, să arate aceeaşi îngrijorare pentru cei peste 18.000 de copii palestinieni “ucişi brutal” în Gaza, aşa cum a făcut-o în cazul copiilor ucraineni care au fost victime ale invaziei ruse, informează sâmbătă EFE, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare datată vineri şi publicată sâmbătă de presa turcă, Emine Erdogan a lăudat sensibilitatea demonstrată de Prima Doamnă a SUA faţă de copiii ucraineni, dar a îndemnat-o să îşi extindă această compasiune şi în Gaza, unde a amintit că “un copil moare la fiecare 45 de minute”, potrivit UNICEF.

“După cum aţi subliniat chiar dumneavoastră, dreptul copiilor de a creşte într-un mediu sigur şi afectuos este universal şi incontestabil”, a scris Emine Erdogan, adăugând: “Acest drept nu este privilegiul niciunei geografii, rase, etnii, grup religios sau ideologii”. “Sunt încredinţată că veţi arăta cu şi mai mare forţă faţă de Gaza îngrijorarea pe care aţi exprimat-o pentru cei 648 de copii ucraineni ucişi în război, deoarece în doar doi ani 62.000 de civili nevinovaţi – printre care 18.000 copii – au fost ucişi brutal” în enclava palestiniană, a mai scris ea.

Ermine Erdogan a amintit cuvintele cuprinse într-un raport al UNICEF care descriau suprafaţa Fâşiei Gaza drept “un iad pentru copii” şi subteranul enclavei palestiniene drept “un cimitir” şi i-a cerut Melaniei Trump să-i trimită prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu o scrisoare similară cu cea pe care a adresat-o preşedintelui rus Vladimir Putin în care şi-a exprimat îngrijorarea pentru copiii ucraineni.

Soţia lui Erdogan şi-a încheiat scrisoarea menţionând cazuri concrete de victime, precum cel al lui Hind Recep, în vârstă de şase ani, ciuruită de “335 de gloanţe”.

Prima Doamnă a Turciei a remarcat că este prea târziu pentru cei peste 18.000 de bebeluşi şi copii morţi, “dar pentru cei peste un milion de copii care încă supravieţuiesc în Gaza încă mai avem o şansă”. 

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

3 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

4 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

5 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More