Categories: Macroeconomie

S&P Global avertizează că urmează un al doilea val de retrogradări pentru ratingurile suverane

Unele din cele mai mari economii ale lumii ar putea să sufere o retrogradare a ratingului suveran sau ar putea să fie avertizate că urmează să fie retrogradate în lunile următoare, în cel de al doilea val global de revizuiri care au legătură cu criza coronavirusului, a avertizat vineri directorul diviziei de ratinguri suverane de la agenţia S&P Global, Roberto Sifon-Arevalo, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, costul colosal al susţinerii sistemelor de sănătate, firmelor şi muncitorilor de la debutul pandemiei a degradat profund finanţele publice ale unor ţări.

Agenţia de evaluare financiară a retrogradat deja sau a revizuit perspectiva de rating pentru aproape 60 de ţări de la începutul acestui an, însă doar câteva din acestea au fost state bogate care aveau un rating ridicat. Acest lucru ar putea să se schimbe în condiţiile în care unele din aceste state au acumulat datorii echivalente cu 15-20 puncte din PIB, o schimbare care în mod normal ar fi durat patru sau cinci ani, şi se îndreaptă spre cheltuieli mai mari şi în următorii trei-cinci ani.

“Este vorba de ratinguri din UE sau de ţări puternic dezvoltate precum Japonia, Marea Britanie sau SUA, care au fost capabile să implementeze măsuri fiscale şi pachete monetare destul de mari pentru a se apăra. Principalul punct pe care îl urmărim este direcţia în care se îndreaptă lucrurile în viitor. Dacă vedem că traiectoria se îndreaptă spre o direcţie structural diferită, atunci veţi vedea acolo unele mişcări de rating”, a spus Sifon-Arevalo.

Un număr total de 31 de ţări, aproape un sfert din numărul total de ţări cărora S&P le atribuie un rating suveran, au o perspectivă “negativă” de rating, ceea ce în majoritatea cazurilor conduce la o retrogradare. Printre marile economii care au o perspectivă “negativă” de rating se numără Australia, care beneficiază de un rating “AAA”, Italia şi Mexic, care au un rating “BBB”, şi Spania, care un rating “A”.

“Efectuăm revizuiri. Acum şi în lunile următoare vom continua să facem acest lucru. Într-o primă fază vor fi modificări de perspectivă. Este vorba de acele ţări care este posibil ca, în câţiva ani, să revină la perspective stabile. Dar vor fi cele care nu vor reveni la stabil şi vor coborî pe scara de ratinguri”, a adăugat Sifon-Arevalo.

România beneficiază de rating favorabil investiţilor din partea agenţiilor internaţionale de evaluare financiară, acesta situându-se însă cu numai o treaptă peste calificativul “junk” (nerecomandat). Perspectiva de rating este negativă. Cu toate acestea, la finele lunii trecute ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că se aşteaptă ca agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P) să păstreze ratingul României în decembrie, menţionând că obiectivul său este ca ţara să treacă la o perspectivă stabilă pentru economie.

View Comments

Articole recente

Evoluţia inflaţiei şi incertitudinea generată de criza guvernamentală, factorii cu cel mai mare impact asupra pieţei financiare (raport)

Evoluţia inflaţiei şi incertitudinea generată de criza guvernamentală au fost factorii cu cel mai mare…

7 ore ago

Coronavirus: Italia impune obligativitatea paşaportului sanitar pentru toate categoriile de angajaţi

Guvernul de la Roma a aprobat joi una dintre cele mai stricte măsuri anti-COVID-19 din…

8 ore ago

Parlamentul European cere baze legale comune împotriva violenţei de gen pentru statele UE

Parlamentul European a cerut joi ca UE să-şi creeze baze legale comune pentru a acţiona…

9 ore ago

Tratatul de Securitate Colectivă, condus de Rusia, în stare alertă din cauza situaţiei din Afganistan

Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară care grupează şase foste republici sovietice,…

9 ore ago

Banca Mondială încetează să mai publice raportul Doing Business

Banca Mondială a anunţat joi că a decis să înceteze să mai publice raportul 'Doing…

9 ore ago