Update articol:

S&P se alătură Moody’s în retrogradarea băncilor americane, din cauza “climatului dificil”

s&P

La două săptămâni după ce agenţia de evaluare financiară Moody’s a zguduit pieţele financiare reducând ratingurile a zece bănci americane, rivala S&P Global Ratings a revizuit luni în scădere calificativele şi perspectivele atribuite mai multor creditori din SUA, citând “climatul dificil” cu care se confruntă sistemul bancar american, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

S&P a revizuit cu o treaptă ratingurile KeyCorp, Comerica Inc, Valley National Bancorp, UMB Financial Corp şi Associated Banc-Corp, din cauza impactului majorării dobânzilor şi a modificărilor depozitelor în industria bancară.

De asemenea, S&P a revizuit la negativă perspectiva atribuită River City Bank şi S&T Bank.

Mulţi deţinători de depozite “şi-au mutat banii în conturi purtătoare de dobânzi mai ridicate, sporind costurile de finanţare ale băncilor. Declinul depozitelor a afectat lichiditatea multor bănci, în timp ce valoarea valorilor mobiliare a scăzut”, se arată în comunicatul S&P.

Indicele KBW Bank al marilor bănci americane a scăzut cu aproape 7% după ce Moody’s a redus ratingurile şi se îndreaptă spre cea mai slabă performanţă lunară din martie, când sistemul bancar american a fost afectat de colapsul a trei bănci regionale.

În urma majorărilor repetate de dobândă decise de Rezerva Federală (Fed) de mai mult de un an pentru a contracara o inflaţie ridicată, băncile se confruntă cu dificultăţi, iar situaţia s-ar putea înrăutăţi, avertizează analiştii, dacă Fed menţine ratele ridicate mai mult timp decât s-a estimat anterior, erodând şi mai mult valoarea împrumuturilor pentru cei care au nevoie de refinanţare.

În 1 şi 2 august, pieţele bursiere din întreaga lume au înregistrat scăderi semnificative, după decizia Fitch de a scoate SUA din categoria statelor care beneficiază de cel mai bun rating de ţară (“AAA”), investitorii preferând să se reorienteze spre active sigure.

În prima zi a acestei luni, agenţia de evaluare financiară a retrogradat, cu o treaptă, ratingul de ţară al SUA, de la “AAA” până la “AA plus”, vorbind de o eroziune a guvernanţei legată de crizele repetate provocate de negocierile pentru majorarea plafonului de îndatorare. Acest anunţ a provocat o cădere imediată, de aproximativ 0,30%, a cursului dolarului în raport cu moneda euro, după care cursul de schimb al monedei americane şi-a revenit uşor.

Potrivit economiştilor, această retrogradare a SUA nu este un semn de slăbiciune pentru creşterea PIB-ului SUA. Economia americană, şi mai ales piaţa muncii, rămân robuste, în pofida majorărilor repetate de dobândă decise de Rezerva Federală (Fed) de mai mult de un an pentru a contracara o inflaţie ridicată.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare