Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzRata anuală a inflaţiei în Spania a depăşit 10% în iunie, pentru prima dată din aprilie 1985, pe fondul majorării preţurilor energiei, arată datele preliminare publicate miercuri de Institutul de Statistică (INE), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Inflaţia a urcat de la 8,7% în mai la 10,2% în iunie, în timp ce analiştii se aşteptau la o majorare până la 9%.
Inflaţia de bază (core inflation) în Spania, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 5,5% în ritm anual, de la 4,9% în mai, ajungând la cel mai ridicat nivel din august 1993, arată datele INE.
“Veştile din ultimele zile nu sunt pozitive … Reducerea exporturilor de petrol şi gaze din Rusia accelerează majorarea preţurilor energiei”, a afirmat ministrul Economiei, Nadia Calvino, în Parlament.
Conform INE, în Spania, această evoluţie a preţurilor este provocată în principal de majorarea preţurilor la combustibili, alimente şi băuturi nealcoolice. De asemenea, au crescut costurile cu cazarea, preţurile la cafenele şi restaurante, comparativ cu iunie 2021.
Majorarea inflaţiei pune presiune pe Guvernul spaniol, care a aprobat sâmbătă un pachet de măsuri de nouă miliarde de euro, menit să ajute cele mai vulnerabile gospodării să facă faţă creşterii preţului energiei şi majorării inflaţiei, inclusiv subvenţii pentru transport şi o reducere de 80% a impozitelor la facturile de energie.
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…
This website uses cookies.
Read More