International

Spania: Soţia premierului Pedro Sanchez va fi audiată într-un nou caz privind presupuse fapte de corupţie

Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la o audiere pe 11 septembrie, în cadrul unei investigaţii legate de un caz de presupusă deturnare de fonduri, a declarat marţi un purtător de cuvânt al tribunalului din Madrid, un nou caz din seria de investigaţii judiciare în care sunt implicate persoane din anturajul şefului guvernului, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit presei spaniole, judecătorul va încerca să stabilească dacă o funcţionară angajată oficial la biroul premierului a lucrat de fapt pentru Begońa Gómez în perioada când aceasta din urmă conducea un program de masterat la Universitatea Complutense din Madrid.

Dacă acest lucru se confirmă, atunci ar putea fi vorba despre un caz de deturnare de fonduri publice, întrucât respectiva angajată s-ar fi ocupat de activităţi private ale doamnei Gómez, deşi oficial era angajată la biroul premierului.

Soţia lui Sanchez este deja anchetată pentru corupţie şi trafic de influenţă într-un caz separat, dar legat tot de activitatea sa în cadrul Universităţii Complutense, unde ea a condus respectivul program de masterat până începutul anului universitar 2024. Begońa Gómez este suspectată în acest caz că s-a folosit de statutul său de soţie a premierului pentru a obţine sponsorizări destinate acestui program masteral.

Ea susţine că este nevinovată şi denunţă împreună cu soţul său ceea ce consideră a fi o campanie de denigrare orchestrată de extrema dreaptă şi opoziţia de dreapta.

Această investigaţie este însă numai una dintre numeroasele anchete privind presupuse fapte de corupţie care implică cercul apropiat al lui Sanchez, acuzaţii în urma cărora partidele de opoziţie îi cer acestuia să demisioneze.

De exemplu, fostul număr trei al Partidului Socialist Spaniol (PSOE), Santos Cerdan, un apropiat al premierului, a fost arestat preventiv în luna iunie în cadrul unei anchete de luare de mită pentru atribuirea unor contracte publice. Printre alţi oficiali vizaţi de această anchetă se numără şi fostul ministrul al transporturilor, Jose Luis Abalos, care a fost şi el un colaborator apropiat al premierului Sanchez, precum şi un consilier al aceluiaşi ministru, Koldo Garcia.

Fratele mai mic al lui Sanchez este de asemenea investigat începând de anul trecut într-un dosar de deturnare de fonduri, trafic de influenţă şi evaziune fiscală.

Articole recente

Spania: Soţia premierului Pedro Sanchez va fi audiată într-un nou caz privind presupuse fapte de corupţie

Soţia premierului socialist spaniol Pedro Sanchez, Begońa Gómez, a fost convocată de un judecător la…

4 minute ago

Netanyahu îl acuză pe Macron, într-o scrisoare, că ‘alimentează focul antisemit’, şi îi cere să acţioneze înainte de 23 septembrie

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că 'alimentează focul antisemit'…

6 minute ago

BETTER FINANCE (Federația Europeană a Investitorilor și Utilizatorilor de Servicii Financiare) sprijină AURSF în apărarea participanților la fondurile private de pensii

BETTER FINANCE (Federația Europeană a Investitorilor și Utilizatorilor de Servicii Financiare) susţine membrul său român,…

27 de minute ago

O eventuală investiţie a SUA la Intel ar avea drept scop să ajute la stabilizarea companiei, spune secretarul Trezoreriei

Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a spus marţi că orice investiţie a guvernului american…

39 de minute ago

Putin a propus în discuţia telefonică cu Trump ca Zelenski să vină la Moscova pentru negocieri (AFP)

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus, într-o discuţie telefonică cu preşedintele american Donald Trump luni…

40 de minute ago

This website uses cookies.

Read More