Energie

Spania vrea să stabilească preţurile la energia din surse nucleare sau hidroelectrice (Reuters)

Spania vrea ca Uniunea Europeană să-i permită să stabilească preţurile pentru energie din surse nucleare sau hidroelectrice, deoarece încearcă să decupleze de gaze costul producerii de electricitate şi să scadă profiturile excepţionale, au declarat pentru Reuters surse din Ministerul Energiei, potrivit Agerpres.

Prin reformarea pieţei energiei propusă de Spania se previne ca aceste surse de energie cu costuri mai scăzute de producţie să beneficieze de pe urma preţurilor mai ridicate ale altor resurse, care în prezent stabilesc preţul pieţei.

Comisia Europeană intenţionează să propună în martie o amplă reformare a pieţei electricităţii din blocul comunitar, pentru a reduce impactul preţului gazelor asupra facturilor la energie pentru companii şi gospodării.

În septembrie 2022, statele membre ale Uniunii Europene au convenit impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei.

Miniştrii Energiei din UE s-au întâlnit la Bruxelles, unde au aprobat măsurile propuse pentru a ţine sub control creşterea preţurilor la energie, care alimentează nivelul record al inflaţiei şi ameninţă să provoace recesiune.

Pachetul include o taxă pe profiturile excepţionale ale firmelor din domeniul combustibililor fosili, care se va aplica în 2022 şi în 2023, şi o altă taxă pe veniturile excesive obţinute de pe urma creşterii preţului electricităţii de către producătorii de energie care folosesc surse mai ieftine.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

10 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

10 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More