Macroeconomie

Spătaru: Este momentul să punem România pe harta economică de interes a Europei

Potenţialul României, o ţară europeană cu deschidere la Marea Neagră şi mărginită de Dunăre, este incontestabil, iar valorificarea acestui potenţial depinde de strategii realiste adaptate la noile condiţii geopolitice, este de părere ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Acesta s-a aflat în perioada 9 – 12 mai în vizită de lucru la Berlin şi Hanovra, Republica Federală Germania, unde a participat la o serie de reuniuni şi întrevederi cu oficiali germani, în calitate de conducător al delegaţiei Ministerului Economiei, potrivit unui comunicat remis joi Agerpres.

În prima zi a vizitei, demnitarul a avut la Berlin o întâlnire cu reprezentanţii investitorilor germani, care fac parte din Comitetul pentru Est al Economiei Germane.

“Discuţia a vizat subiecte de actualitate la nivel european: energia verde, dependenţa de materii prime critice, digitalizarea – toate acestea în contextul necesităţii unei strategii comune pentru sustenabilitatea europeană”, se menţionează în comunicat.

Totodată, ministrul Economiei a precizat că interesul oamenilor de afaceri din Germania pentru a face investiţii în ţara noastră nu este o noutate, însă disponibilitatea manifestată acum favorizează România din punct de vedere geostrategic.

În cea de a doua zi a vizitei, delegaţia s-a deplasat spre Hanovra, landul Saxonia Inferioară, unde demnitarul a avut întrevederi cu Ministerul Economiei, Muncii, Transporturilor şi Digitalizării, Bernd Althusmann, cu preşedintele Consiliului de Administraţie al Deutche Messe AG, Jochen Kockler.

Florin Spătaru a susţinut că reindustrializarea României este una dintre priorităţile programului de guvernare, ţara noastră fiind pe harta economică de interes a Europei, mai ales că, în contextul conflictului militar din Ucraina, multe afaceri se pot reloca aici.

În cadrul vizitei oficiale, ministrul s-a întâlnit cu membri ai Bundestag-ului, pe teme ce au vizat politicile guvernamentale, dependenţa de materii prime, securitatea energetică, alimentară, securizarea graniţelor comunitare şi schimbările climatice.

“Europa trece printr-un moment istoric, iar ochii Europei de Vest sunt îndreptaţi către România prin prisma potenţialului economic, al stabilităţii energetice, dar şi prin prisma faptului că ţara noastră se află la graniţele Ucrainei. Este rândul nostru să ne poziţionăm strategic în UE, parteneriatul dintre România şi Germania consolidează statutul ţării noastre la nivelul familiei europene”, a afirmat Spătaru.

De asemenea, demnitarul român a susţinut o alocuţiune pe teme actuale de politică europeană la deschiderea oficială a recepţiei parlamentare a VSM – Asociaţia Germană pentru Construcţii şi Inginerie Navală care a avut loc la Reprezentanţa landului Schleswig – Holstein la Berlin.

“Dunărea este unul dintre obiectivele economice strategice pe care România şi Germania îl au în comun. Dezvoltarea economică a fiecărui stat în parte depinde de resursele naturale pe care le deţine, dar şi de capacitatea administrativă de a valorifica aceste resurse. Potenţialul României, o ţară europeană cu deschidere la Marea Neagră şi mărginită de Dunăre, este incontestabil. Valorificarea acestui potenţial depinde însă de strategii realiste adaptate la noile condiţii geopolitice”, a mai spus ministrul Economiei.

În marja reuniunii, demnitarul a avut o întrevedere cu Claudia Muller, Coordonatorul Guvernului Federal pentru Economia Maritimă şi Turism, cu rang de ministru, unde au fost abordate aspecte privind perspective de dezvoltare a industriei navale.

În ultima zi a vizitei în Republica Federală Germania, Florin Spătaru s-a întâlnit cu secretarul de stat al Ministerului Federal al Economiei, Sven Giegold, în cadrul căreia a atras atenţia asupra obiectivelor comune şi a expus viziunea sa în ceea ce priveşte abordarea sau privind relaţiile bilaterale.

“Creşterea competitivităţii economiei române şi a celei europene, asigurarea locurilor de muncă şi a capacităţii de a atrage investiţii productive în România reprezintă obiectivele mandatului meu ca ministru al economiei”, a conchis şeful de la Economie.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

9 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More