Avertizarea timpurie pentru companiile aflate în dificultate nu a început în România, pentru simplul motiv că ar trebui să îi dea start un minister care nu mai există, a declarat Speranța MUNTEANU, Partener Coordonator Veridio Transformation, la Dezbaterea RESTRUCTURAREA – MĂSURĂ DE PREVENIRE A INSOLVENȚEI. Domnia sa este de părere că ar trebui să fie introdusă în lege atragerea răspunderii directorului dacă nu dezvoltă instrumente de avertizare timpurie în cadrul companiei.
Domnia sa a explicat: “De-a lungul activității mele, am făcut cu succes multe restructurări informale, în care am încercat să restructurez, să ajut o companie să se restructureze, discutând, suficient de devreme, cu creditorii ei, separat, problemele pe care le are.
Am văzut că multă lume se întreabă de ce nu a început “early warning tools” în România. Vă spun eu – pentru simplul motiv că ar trebui să îi dea start un minister care nu mai există, este vorba de Ministerul Antreprenoriatului. Dacă vă uitaţi cu atenţie în lege, ca să poţi să faci un mic ONG, aşa cum am vrut eu, cu gândul să mă apuc de mentorat, trebuie să te înscrii la o instituţie care se chema Ministerul Antreprenoriatului. Dar această instituţie nu mai există, am încercat să discut despre asta la Ministerul Economiei, dar este o perioadă foarte încărcată, având în vedere anul electoral. Mi-au spus că se pregătesc să se ocupe…Fiind o chestiune foarte tehnică, eu pot să-i înțeleg că nu pricep de ce este urgent”.
O companie în dificultate trebuie să înţeleagă suficient de devreme că trebuie să fie deschisă, să înțeleagă panoplia de parteneri pe care îi va afecta situaţia în care se află, să aibă discuții deschise, a mai spus doamna Speranța MUNTEANU.
Domnia sa a precizat: “Motivul pentru care am nevoie de multe ori de proceduri mai mult sau mai puțin formale este că, în momentul când vreau să am o discuție care tinde spre concursualitate, se întâmplă două lucruri: 1. este greu să aliniez creditorii, 2. este greu pentru compania însăși să recunoască faptul că ideea care era bună iniţial s-a dovedit ulterior greşită. Din perspectiva aceasta aasta, acesta este rolul unui practician de restructurare, să ajute și chiar să preia efortul de a face pasul până când conducerea companiei se modifică sau se redresează mental pentru a intra în alt proiect și să se ducă și să-i spună creditorului vestea cea proastă, că are probleme.
Cu cât mergi mai devreme la bancă, cu atât ai mai multe alternative, banca pricepe mai bine situaţia. Dar oamenii se blochează și se tem că acesta o să fie începutul sfârșitului şi atunci ezită. Trebuie să educăm oamenii în acest sens – să vină mai devreme ca să ceară ajutor, ca să poţi să salvezi o companie cu probleme”.
Doamna Speranţa Munteanu spune că ar trebui să fie introdusă în lege atragerea răspunderii directorului dacă nu dezvoltă instrumente de avertizare timpurie în cadrul companiei. Degeaba are creditorul, banca, instrumente de avertizare timpurie, dacă nu are și managementul companiei.
Domnia sa a explicat: “Pe lângă serviciul de contabilitate prin care firma ştie cât impozit trebuie să plătească fiscului, aceasta ar trebui să aibă, obligatoriu, şi un număr de indicatori simpli pentru avertizarea timpurie, un fel de contabilitate de management.
Maniera în care îi interpretează, partea de mentoring despre care vorbeam, ar trebui dezvoltată pentru că oamenilor acestora trebuie să li se spună cum să se comporte contraintuitiv. Acestea sunt lucruri care ne lipsesc și din pricina aceasta noi ajungem în restructurări în care suntem implicați – frustrant – foarte târziu!
Multe restructurări se fac informal de către bănci sau alţi instituţionali, fără să mai apeleze la un consultant. Şi atunci stai să te întrebi dacă noi mai suntem necesari sau suntem doar simpli ciocli? Eu cred că suntem necesari pentru că vă spun eu unde încep problemele și de ce avem așa de multe firme zombie – în efortul de a-i restructura, creditorii şi debitorii nu știu și nu pot să se organizeze să discute concursual și atunci se pun niște presiuni inegale pe companie în momentul în care se face restructurarea și dintr-o restructurare zisă- reușită iese un dezastru pentru mai târziu.
Din acest punct de vedere, în momentul în care compania ar avea un număr de creditori afectați de situaţie, suficient de mari cât o discuție informală să devină improprie sau dificilă, ar trebui să se intre într-una dintre formele de asistență la care ei ar trebui să aibă acces formalizat și educat.
Sunt lucruri pe care le consider extrem de importante pentru a fi reconsiderate în modul în care este văzut rolul reglementărilor de restructurare concursuală. Am clienți cu care lucrez acum în afara instanței și au creditori 3-4 bănci. Îi iau pe rând și vorbesc cu fiecare, este extrem de dificil ca ei să poată să se alinieze, să ia niște măsuri de temporizare pentru a obţine o soluţie. Clientul face în continuare eforturi să plătească ce nu-și poate permite, își stresează furnizorii, furnizorii la rândul lor își stresează alţi furnizori și noi creăm un dezechilibru în economie. Lucrurile acestea ar putea să fi optimizate cu o procedură care se formalizeze un stand- still, o perioadă de discuție mai așezată, dar care să nu te ducă în toată complexitatea unei insolvențe sau a unei reorganizări”.
Nicio restructurare nu se face fără bani, întotdeauna problema esențială este că dintr-un motiv sau altul ai nevoie de bani care nu mai sunt banii uzuali, a spus doamna Munteanu.
Domnia sa a menţionat: “Compania nu mai are capital propriu, banca a început să nu mai poată să o finanțeze mai departe și aici întotdeauna este nevoie de o finanțare alternativă.
Sunt două feluri de a finanța: vii cu finanțare alternativă sau vinzi ceva ca să faci rost de bani. Atunci vezi că de fapt te-ai diversificat și nu toate unitățile tale de activitate au aceeași rentabilitate, nu prea are rost să le ai, nu te prea pricepi la toate la fel sau, chiar dacă te pricepi, nu-ți permiți să le duci pe toate. Decât să moară tot, mai bine vinzi o bucată.
Aceasta este o situaţie care este cu atât mai valabilă când vine vorba de o reorganizare în insolvență, unde finanțarea alternativă există în lege, dar nu am prea văzut-o întâmplându-se în realitate, iar cea mai mare șansă ca să ieși din această situaţie este să-ți folosești propriile active.
Faptul că 99% dintre companiile cu probleme intră în faliment arată că noi nu mai știm să facem tranzacții în sensul unui M&A accelerat, am uitat să le facem, deși legea nu ne interzice. Ați mai auzit de vânzări care să nu fie niște licitații una pe săptămână?
Dar dacă citești legea, lucrurile nu sunt așa, legea spune să faci o vânzare directă, o vânzare competitivă sau o combinație din cele două. Dacă nu funcționează cele două, atunci te duci către Codul de Procedură și faci o licitație. Problema este cum reușești să faci lucrul acesta, în contextul neîncrederii care se naște între creditor-debitor, în legătură cu practicianul, în legătură cu procedura cu privire la transparentizare, pentru că toată lumea se duce la o licitație pentru că i se pare cea mai transparentă.
Mai știe cineva de ce doar creditorii sunt în poziția de a-și declara situația de incompatibilitate când votează în Comitetul Creditorilor și nu și când votează în Adunarea Creditorilor? Legea noastră spune că, în modul de organizare și luare de decizie, adunarea creditorilor să funcționeze ca o AGA care își numește un Consiliu de Administrație. Dacă eu fac o vânzare, nu ar trebui am o transparență pe hârtie, publicată peste tot, în care cumpărătorul vine și așteaptă să mă sufoc ca să îi vând ieftin. Ar trebui ca, în timpul restructurării, să pot să fac o tranzacție în care folosesc toate tehnicile de M&A, cu accelerarea necesară, și să am o verificare făcută în acest sens de creditori doar prin comitet.
Lucrurile acestea s-au pierdut complet și din acest motiv noi am ajuns să avem o executare silită indiferent dacă sunt în reorganizare sau dacă sunt în faliment – nici în faliment n-ar trebui să fie executare silită. Din această cauză noi vindem prost, vindem jos și târziu, iar activități care, în momentul când încep restructurarea, ar fi avut poate șansa de redresare dacă ar fi trecut în mâna altui investitor, acum să-și piardă complet substanța.
Noi suntem între procedurile înnăscute din Chapter 11, fiind la nivelul cel mai de jos de eficienţă din Europa. Este datoria noastră să ne uităm serios la partea substanțială a modului în care se restructurează, la partea operațională, la partea de analiză strategică și partea cea mai importantă de implementare în timp real din momentul în care intervine criza. Lucrurile acestea ar putea să devină operaționale cu adevărat în momentul când am începe în sfârșit să educăm și economia reală să reacționeze la genul acesta de situație”.
| Știri BVB