Conducerea Sphera Franchise Group (SFG) a anunțat, azi, extinderea portofoliului Grupului prin adăugarea francizei Hard Rock Cafe, parte a Hard Rock Internațional. Drepturile de franciză sunt deținute de HRC Restaurants SRL, o entitate nou-înființată în România, deținută integral de Grup, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Grupul intenționează să deschidă cinci restaurante Hard Rock Cafe în Brașov, Timișoara, Iași, Cluj și Chișinău, pe parcursul a cinci ani, începând cu anul 2026. Această strategie consolidează poziția Grupului pe piață serviciilor de alimentație publică prin extinderea portofoliului în segmentul internațional al brandurilor de divertisment consacrate. Prin intermediul noii subsidiare, Grupul va coordona deschiderea restaurantelor Hard Rock Cafe în cinci mari centre urbane, răspunzând cererii în creștere din România și Republica Moldova pentru concepte internaționale de restaurante cu experiență integrată.
Hard Rock Cafe este un brand de renume internațional, cunoscut pentru îmbinarea experienței culinare americane cu exponate autentice din lumea muzicii. Brandul este prezent în România din 2008, printr-o locație emblematică situată în Parcul Herăstrău din București, aceasta nefiind inclusă în drepturile de franciză ce fac obiectul tranzacției.
Sphera Franchise Group va deschide cinci restaurante Hard Rock Cafe în Brașov, Timișoara, Iași, Cluj și Chișinău. Deschiderile vor avea loc pe o perioadă de cinci ani începând cu 2026.
“Acest parteneriat marchează o altă etapă importantă în strategia noastră de diversificare. Prin adăugarea Hard Rock Café în portofoliul nostru, ne extindem în domeniul restaurantelor lifestyle și al divertismentului, consolidându-ne misiunea de a oferi experiențe globale emblematice consumatorilor din regiunea noastră. Căutăm mereu să aducem în ecosistemul Sphera branduri care sunt în concordanță cu valorile noastre și au o experiență dovedită de profitabilitate pentru a susține creșterea Grupului pe termen lung, iar Hard Rock Café se potrivește perfect,” a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.