Burse/Investitii

Sphera Franchise Group, care operează restaurantele Pizza Hut și KFC, a primit ajutoare de stat de 1,2 milioane de lei

Sphera Franchise Group S.A. („Grupul”), care operează restaurantele Pizza Hut și KFC, a primit ajutoare de stat de 1,2 milioane de lei, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Compania a informat piața cu privire la încasarea ajutorului de stat din partea guvernului român conform procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzută de Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderiledin domeniulturismului, alimentației publiceși organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19. Conform Ordonanței de Urgență, operatorii din sectorul HoReCa au putut solicita un ajutor de stat în valoare de până la maxim 20% din pierderea înregistrată de cifra de afaceri în 2020 comparativ cu 2019.

Sumele încasate de Grup sunt următoarele:
– Suma de 615.684,00 RON încasată de US Food Network S.A., reprezentând 46.87% din valoarea totala a contractului de finanțare in suma de 1.313.600,00 RON;
– Suma de 615.684,00 RON încasată de American Restaurant System S.A., reprezentând 46.87% din valoarea totală a contractului de finanțare în sumă de 1.313.600,00 RON.

Acestea reprezintă prima tranșă din ajutorul de stat.

Conducerea va informa piața imediat ce companiile eligibile pentru primirea ajutorului de stat vor încasa cea de-a doua tranșă.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

7 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More