Categories: Fără categorie

Spiegel: Germania va înregistra în 2019 venituri din taxe mai ridicate decât s-a estimat anterior

Ministerul de Finanţe din Germania se aşteaptă ca veniturile din taxe să fie în 2019 cu patru miliarde de euro mai ridicate decât s-a estimat anterior, ceea ce arată că încetinirea economiei nu afectează încă situaţia finanţelor publice, a informat publicaţia Der Spiegel, transmite Reuters.

Un purtător de cuvânt al Guvernului a refuzat să comenteze articolul şi a reafirmat că politica autorităţilor germană este de menţinere a unui buget echilibrat.

Luna aceasta, ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, a dat asigurări că Germania intenţionează să-şi îndeplinească obiectivul privind un buget echilibrat şi să-şi majoreze cheltuielile fără a face noi datorii. De asemenea oficialul german a declarat că Executivul va folosi toate opţiunile fiscale în cazul unei crize economice.

Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat în trimestrul doi şi mulţi economişti se aşteaptă la un declin şi în trimestrul trei, ceea ce ar duce la o recesiune tehnică.

Încrederea investitorilor în economia Germaniei s-a menţinut în octombrie la un nivel similar cu cel din septembrie, la 94,6 puncte, iar economia germană ar urma să crească moderat în ultimele trei luni din 2019, după declinul uşor din trimestrele precedente, arată rezultatele unui studiu al Institutului de cercetare economică Ifo din Munchen.

“Economia Germaniei se stabilizează”, a apreciat preşedintele Ifo, Clemens Fuest.

De asemenea economistul Ifo, Klaus Wohlrabe, a declarat pentru Reuters: “Tendinţa de scădere din industria germană, care este puternic expusă la fluctuaţiile din comerţul global, s-a oprit deocamdată. Dar incertitudinile legate de Brexit rămân ridicate”.

Indicele Ifo privind aşteptările oamenilor de afaceri a crescut în octombrie la 95,1 puncte, de la 90,9 puncte în septembrie.

Şi zona euro se confruntă cu o încetinire, ceea ce a determinat BCE să reia măsurile de stimulare a economiei. Luna trecută, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde de euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acesta program se va derula atât timp cât va fi necesar, pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor, potrivit Agerpres.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

6 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

7 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

7 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More