Sanatate

Spitalul Judeţean Timişoara va avea primul centru de vaccinare deschis non-stop din România; imunizarea se va face doar cu Pfizer

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, dr Raul Pătraşcu, a anunţat, joi, că unitatea va deschide primul centru de vaccinare din România care va funcţiona non-stop, acesta trebuind să devină operaţional din 23 martie.

Centrul va avea câte patru fluxuri pe zi şi pe noapte, astfel încât capacitatea de vaccinare, în 24 de ore, să fie de 480 de persoane. Imunizarea se va face doar cu vaccinul Pfizer.

“Am decis ca la nivelul Spitalului Judeţean din Timişoara să funcţioneze un centru de vaccinare deschis nonstop, şapte zile pe săptămână. Ultimul an a fost unul dificil pentru întreaga omenire şi mai ales pentru personalul medical care în această perioadă duce cea de-a treia luptă cu COVID-19. Au fost impuse măsuri, unele aproape drastice, cum ar fi carantina. Ştim deja că vaccinarea este una din cele mai eficiente metode de a combate temutul virus. Am cântărit mult decizia de a-mi asuma acest centru şi m-am consultat atât cu preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Nica, cât şi cu directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, dr. Flavius Cioca. Nu au ezitat şi au ajutat semnificativ în realizarea acestui proiect. Dacă totul va decurge conform planului, estimăm că vaccinarea va începe din 23 martie”, a declarat dr. Raul Pătraşcu, citat de Agerpres.

Primul centru de vaccinare deschis non-stop din România va fi amplasat în incinta Spitalului Judeţean Timişoara şi va asigura fluxuri separate pentru cei vaccinaţi, astfel încât aceştia nu vor interacţiona cu alte persoane din unitatea sanitară.

De la începutul campaniei de vaccinare, în judeţ s-au imunizat aproape 90.000 de persoane, din care aproape 28.000 au făcut şi rapelul.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More