Politica

SRI gestionează proiecte cu finanțare externă nerambursabilă în valoare de 250.000 mii lei și prin PNRR în sumă de 237.048 mii lei

În ședința din data de 12.12.2022, membrii Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații au analizat proiectul Legii bugetului pentru anul 2023, în prezența conducerii Serviciului Român de Informații și a reprezentantului Ministerului Finanțelor.

În urma dezbaterilor, Comisia avizează favorabil, cu 1 amendament respins, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023 pentru Serviciul Român de Informații, cu 7 voturi pentru”, 1 vot „împotrivă” și 1 „abținere”.

Prin proiectul Legii bugetare, Serviciului Român de Informații are alocată de la bugetul de stat pentru anul 2023 suma de 3.928.093 mii lei.

Comparativ cu bugetul anului anterior, pentru anul curent, alocațiile de la bugetul de stat sunt mai mari cu 21,68%. Dintre acestea, cheltuielile de personal au fost majorate cu un procent de 7,34%, iar cheltuielile de întreținere și funcționare ale SRI au crescut cu 0,88%.

De asemenea, SRI gestionează proiecte cu finanțare externă nerambursabilă în valoare de 250.000 mii lei și prin PNRR în sumă de 237.048 mii lei.

 

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

16 minute ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

30 de minute ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

31 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul de reformă a sănătății – respinsă

Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…

48 de minute ago

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More