Categories: Fără categorie

SRI: Plicurile suspecte de la Ambasada Ucrainei au fost ridicate în vederea expertizării

Plicurile cu un conţinut suspect care au fost primite, marţi, la Ambasada Ucrainei din Bucureşti au fost ridicate în vederea expertizării, a anunţat Serviciul Român de Informaţii.  Potrivit SRI, în acest caz “se colaborează cu toate instituţiile abilitate”.

Poliţiştii de la DGPMB – Secţia 1 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, marţi, în jurul orei 11,00, la sediul unei ambasade din Sectorul 1 au fost primite două plicuri ce ar avea un conţinut suspect.

Serviciul Român de Informaţii a informat că este vorba despre Ambasada Ucrainei de la Bucureşti.

“Echipele SRI s-au deplasat la Ambasada Ucrainei astăzi, în urma unui apel la 112, prin care s-a precizat că au fost primite mai multe plicuri suspecte. Pirotehniştii au demarat procedura standard pentru investigarea acestora. În urma controlului pirotehnic se va stabili dacă va fi nevoie ca acestea să fie ridicate şi transportate în siguranţă”, a precizat SRI, potrivit Agerpres.

Poliţia spaniolă a confiscat, luni, alte trei colete suspecte adresate diplomaţilor ucraineni la un oficiu poştal, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, potrivit agenţiilor de presă Ukrinform şi DPA. Numărul total de ameninţări la adresa instituţiilor diplomatice ucrainene din străinatate a ajuns astfel la 21 de cazuri, a arătat purtătorul de cuvânt citat.

Colete însângerate conţinând ochi de animale au ajuns săptămâna trecută la ambasade ucrainene din mai multe ţări. Înainte de aceasta, o serie de scrisori-capcană au fost trimise mai multor instituţii din Spania, într-unul din cazuri un agent de securitate fiind rănit uşor.

 

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

2 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

2 ore ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

3 ore ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More