Energie

Stănescu: Liberalizarea pieţei de energie – un mare eşec; decizia privind reglementarea a durat cam mult

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă că liberalizarea pieţei de energie a fost “un mare eşec”, iar consensul coaliţiei de a reglementa această piaţă este una dintre “marile” decizii în domeniu, deşi a durat cam mult ca această hotărâre să fie luată.

“Consensul coaliţiei de a reglementa piaţa energiei electrice este una dintre marile decizii care aduce acest sistem sub controlul interesului public. Liberalizarea pieţei de energie a fost un mare eşec. Au fost promise costuri mici la energie, dar românii, firmele şi bugetul statului au plătit speculanţii. După aproape un an de zile, de când PSD a propus în mod constant această soluţie, am ajuns la finalitatea corectă. Putem spune că am consolidat capacitatea statului român de a proteja mai bine şi cetăţenii şi economia. Am ieşit din starea de neputinţă. Vom anula din efectele nocive ale liberalizării pieţei, proces din care au profitat din plin doar şmecherii din energie şi unele grupuri de interese”, a declarat Stănescu, potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES.

În opinia sa, coaliţia guvernamentală a făcut un pas uriaş împotriva “lăcomiei” din sistemul energetic.

“Am fi putut să rezolvăm această problemă mult mai devreme, dacă nu s-ar fi dorit salvarea liberalizării cu orice preţ, poate chiar cu preţul destabilizării coaliţiei. Ei bine, iată că, după atâtea luni de când noi am tot propus reglementarea pieţei, raţiunea a învins”, a menţionat secretarul general al PSD.

Paul Stănescu a susţinut că doar PSD şi actualii parteneri din coaliţie puteau să ajungă la un astfel de rezultat.

“Niciun partid nu ar fi avut expertiza, voinţa şi puterea să mişte lucrurile dinspre interesele economice spre interesul public. Este o soluţie corectă pentru români şi o bilă albă pentru coaliţie şi relaţia dintre noi”, a completat el.

Conform social-democratul, decizia privind reglementarea pieţei energiei a durat însă cam mult.

“Sper că suntem cu toţii conştienţi că a durat cam mult să luăm această decizie. Românii au fost îngrijoraţi din cauza facturilor, societăţile comerciale nu au putut să-şi previzioneze cheltuielile. Este, sper, o lecţie pentru viitor: să lăsăm interesele politice deoparte şi să luăm mai repede deciziile. Acum putem să trecem mai departe ca să dimensionăm mult mai corect bugetul pentru pensii şi pentru alte cheltuieli. Oricum, cert este că vom avea un buget care va pune pe primul loc românii copleşiţi de aceste crize multiple”, a transmis Stănescu.

În toată lumea, în prezent, intervenţia guvernamentală temperează şi corectează anarhia pieţei libere din energie, a adăugat secretarul general al PSD.

“Se redimensionează obiectivele de ţară în jurul intereselor naţionale. România are resurse şi trebuie să învăţăm să le administrăm cum trebuie în favoarea noastră. Nu să închidem minele, când toţi le deschid. Nu să lăsăm energia la mâna unora care urmăresc doar profitul cu orice preţ, chiar în detrimentul unei întregi societăţi. Mai mult, trebuie să investim în dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a energiei. Şi dacă nu am reuşit până acum să vedem clar cum trebuie administrat interesul naţional, contextul ne obligă să o facem de acum înainte”, a conchis el.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

18 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

18 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

19 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

19 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

19 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

20 de ore ago

This website uses cookies.

Read More