Afaceri

Start-up-ul de tehnologie Medicai atrage o investiție de 500.000 de euro de la D Moonshots și ROCA X

Medicai, start-up-ul de tehnologie care își propune să schimbe modul în care colaborează echipele medicale multidisciplinare cu pacienții lor printr-o platformă online, a primit o investiție de 500.000 de euro într-o rundă de finanțare condusă de Sacha Dragic, fondatorul grupului Superbet, prin intermediul fondului de investiții D Moonshots, potrivit unui comunicat.

La această rundă de investiții a mai participat ROCA X, fond de investiții în teh-nologie dedicat ideilor disruptive, care alături de plasamentele financiare oferă knowledge și acces la o rețea de antreprenori și specialiști excepționali. Până la această tranzacție, Medicai a mai atras o finanțare de la fondul de investiţii de capital de risc GapMinder.

Asistența juridică a tranzacției a fost asigurată de casa de avocatură Bulboacă și Asociații. Societatea de avocatură a consiliat fondul de investiții D Moonshots prin consultanță juridică bazată pe pregătirea și asistarea în negocieri, execuția documentelor, asistență în procesul juridic de due dilligence și asistență în structurarea, semnarea și implementarea tranzacției.

“Adopția rapidă din ultimele luni și feedbackul primilor medici de pe platformă ne-a dat atât nouă, cât și investitorilor încrederea necesară pentru a duce platforma la nivelul următor. Faptul că am reușit într-un timp scurt să ajungem la 150 de doctori și 20% dintre ei folosesc aplicația în fiecare zi arată clar că există o nevoie reală. Credem în nevoia de a aduce o abordare multidisciplinară în medicină, mai ales pentru afecțiunile grave, dar pentru că acest lucru să se întâmple, trebuie să dăm tuturor acces la un  mod mai bun de a stoca, transmite și colabora pe datele medicale”, a declarat Mircea Popa, fondator și CEO al Medicai.

Prin platforma Medicai, pacientul are posibilitatea să își stocheze foarte ușor CD-urile sau stick-urile cu imagini, să le vizualizeze și să le depoziteze pe termen lung. De acolo, utilizatorul poate să dea acces mai multor doctori. Mai departe, Medicai se integrează cu clinicile medicale și le permite să trimită analizele imagistice pacienților direct prin platforma proprie sau să colaboreze cu alte clinici. Astfel, Medicai reprezintă o platformă de imagistică online în care medicii pot colabora direct în cloud, între ei și împreună cu pacienții lor, iar tehnologia bazată pe Inteligență Artificială accelerează munca doctorilor. Toate acestea fiind la o fracțiune din prețul tehnologiilor de azi și foarte accesibile, Medicai, practic, democratizează imagistica medicală.

“Tranzacția reprezintă, de asemenea, o validare din partea unor antreprenori și investitori care cred în misiunea noastră și sunt dispuși să ni se alăture, spune antreprenorul Mircea Popa.

ROCA X este o inițiativă românească, un fond de investiții în tehnologie, care-și propune să fie un jucător regional a carui ambiție  este să creeze o punte de legătură între companiile tech, resursele umane necesare dezvoltării lor, investitorii privați și instituționali și piețele de desfacere worldwide, cu o modalitate extrem de rapidă în luarea deciziilor de investment. 

Medicai este platforma online de imagistică medicală care permite colaborarea multidisciplinară între doctori și pacienții lor. În prezent, 150 de doctori folosesc soluția Medicai, iar un procent de 20% o deschid cel puțin o dată pe zi. Platforma rezolvă o problemă majoră, anume că datele medicale, mai ales imagistica, sunt captive în sistemele clinicii ori ale spitalului în care au fost realizate. Medicai face posibile colaborările multdisciplinare între doctori și implică pacientul într-un mod mai activ.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

56 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

o oră ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

o oră ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

2 ore ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

2 ore ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More