Macroeconomie

Statele din UE nu au ajuns încă la un acord privind embargoul asupra petrolului rusesc; discuţiile continuă luni

Uniunea Europeană nu a reuşit să ajungă duminică la o înţelegere în privinţa unui embargou asupra petrolului rusesc, dar negocierile vor continua luni dimineaţă, în contextul în care diplomaţii încearcă să facă progrese înaintea summitului UE de luni şi marţi în legătură cu o excepţie pentru livrările printr-o conductă către ţările din Europa Centrală, potrivit unor oficiali europeni, relatează Reuters, conform Agerpres.

Cu toate acestea, un diplomat european de rang înalt a spus că “sunt prea multe detalii de pus la punct” pentru a se spera la un acord înainte de începerea reuniunii liderilor din UE luni după-amiază, la Bruxelles.

Propunerea de embargou asupra importurilor de petrol face parte din al şaselea pachet de sancţiuni al UE împotriva Rusiei din cauza invaziei acesteia din Ucraina.

Pachetul include eliminarea celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, din reţeaua SWIFT, interzicerea televiziunilor ruseşti în UE şi adăugarea de noi nume pe lista persoanelor ale căror active sunt îngheţate sau care nu mai pot intra în UE.

Întregul pachet este blocat de Ungaria, care susţine că un embargou asupra petrolului ar da o lovitură puternică economiei sale deoarece nu poate obţine petrol din altă parte. Cehia şi Slovacia au exprimat îngrijorări similare.

Negocierile privind embargoul asupra petrolului rusesc sunt în derulare de o lună, dar fără progrese, iar liderii europeni încearcă să ajungă la un acord pentru summitul lor pentru a evita să arate că nu sunt uniţi în răspunsul pe care îl dau Moscovei.

Pentru a sparge blocajul, Comisia Europeană a propus ca interdicţia să se aplice numai petrolului rusesc adus în UE prin petroliere, permiţând în continuare Ungariei, Slovaciei şi Cehiei să primească petrol rusesc prin conducta Druzhba o perioadă, până când pot fi puse la punct surse de furnizare alternative.

Articole recente

Acțiunile Romgaz au atins la final de luna iulie un nou maxim istoric; compania face investiții  masive în Neptun Deep

Acțiunile Romgaz au crescut cu 30%, în ultimele 12 luni, fiind unul dintre driverii sectorului…

o oră ago

Royal FrieslandCampina a ajuns la un acord cu Bonafarm Group privind vânzarea operațiunilor din România

Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operațiunilor…

o oră ago

Daniel David: Dacă demisia mea ar fi rezolvat situaţia financiară din Educaţie-Cercetare, aş fi anunţat-o demult

Ministrul Educaţiei, Daniel David, spune că a venit la conducerea ministerului ca să ajute şi…

2 ore ago

Rata șomajului a fost, în iunie 2025, de 5,8% (INS)

Rata șomajului, în formă ajustată sezonier, a fost, în iunie 2025, de 5,8%, valoare egală…

2 ore ago

Maspex va prelua controlul asupra Purcari Wineries, în urma subscrierii a peste 71% din acțiuni

Maspex Romania, o companie aparținând Grupului Maspex, a finalizat, prin intermediul Bursei de Valori București,…

2 ore ago

Kovesi: În România, pe ce înseamnă frauda cu TVA, am văzut o implicare a mafiei italiene/ România este un teritoriu fertil şi pentru mafia chineză

Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a declarat într-un interviu pentru Libertatea că,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More