Categories: Fără categorie

Statele G7 vor analiza ideea creării unui mecanism de reacţie rapidă pentru contracararea propagandei ruse

Cele mai bogate şapte state ale lumii (G7) vor analiza propunerea de stabilire a unui mecanism de răspuns rapid pentru a contracara ‘propaganda’ şi dezinformarea dinspre Rusia, a anunţat duminică ministrul de externe britanic Dominic Raab, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Raab a precizat că Regatul Unit, care în acest an deţine preşedinţia prin rotaţie a G7, le va propune celorlalte state participante să cadă de acord asupra unui mecanism comun de ripostă rapidă pentru a contracara dezinformarea rusă.

”Astfel, atunci când vedem că apar astfel de minciuni şi propagandă sau ştiri false, nu putem să reacţionăm doar individual, ci trebuie să furnizăm o ripostă pentru oamenii acestei ţări şi, ca să spunem adevărul, şi pentru cei din Rusia sau China ori restul lumii”, a spus demnitarul britanic.

Pe de altă parte, Dominic Raab a afirmat că deocamdată nu a fost luată o decizie privind acordarea statutului diplomatic deplin ambasadorului Uniunii Europene la Londra, Joao Vale de Almeida.

”Suntem pragmatici legat de această chestiune. Ne vom trata partenerii din UE cu tot respectul pe care în mod justificat îl merită… aşteptăm cu nerăbdare să întoarcem pagina peste saga Brexit”, a explicat şeful diplomaţiei britanice.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 minute ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

10 minute ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

15 minute ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

42 de minute ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

44 de minute ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

45 de minute ago

This website uses cookies.

Read More