International

Statele membre UE negociază un acord privind facilităţile de stocare a gazelor (Reuters)

Ţările UE vor dezbate săptămâna aceasta un posibil acord pentru a împărţi costurile cumpărării de gaze pentru a umple facilităţile de stocare şi a construi o rezervă de aprovizionare înaintea iernii următoare, conform unui proiect de document consultat de Reuters, anunță Agerpres.

Comisia Europeană a prezentat luna trecută o propunere legislativă prin care introduce obligaţia de a stoca gaze naturale la un nivel minim de 80% pentru iarna următoare şi de 90% pentru anii următori. Propunerea este menită să reducă dependenţa de Rusia, care furnizează aproximativ 40% din gazele de care are nevoie UE.

Propunerea a provocat îngrijorări în unele state membre UE care au facilităţi de stocare a gazelor, inclusiv Ungaria, Austria şi Ţările de Jos, care se tem că firmele lor vor fi forţate să cumpere volume mari de gaze la preţuri ridicate, în timp ce statele care nu au sau au facilităţi reduse de stocare nu se confruntă cu astfel de probleme. Diplomaţii din ţările UE vor discuta săptămâna aceasta un acord de compromis care, dacă va fi aprobat, ar putea duce la negocieri cu Parlamentul European privind reglementările finale.

În proiectul de document consultat de Reuters se menţine obiectivul de a stoca gaze naturale la un nivel minim de 90%, dar se aplică doar facilităţilor de stocare care servesc clienţii interni, astfel încât un stat nu va fi obligat să umple facilităţile de stocare de pe teritoriul său care sunt folosite în principal de altă ţară. Contribuţia unei ţări la umplerea facilităţilor de stocare va fi de asemenea plafonată la 35% din consumul său mediu anual de gaze din ultimii cinci ani, conform propunerii Franţei.

Stocarea gazelor naturale lichefiate ar putea fi contabilizată pentru îndeplinirea obiectivelor UE.

Statele membre UE trebuie să se asigure că facilităţile de stocare a gazelor sunt umplute, ele ar putea realiza acest obiectiv impunând măsuri cum ar fi obligarea furnizorilor de gaze de a stoca un volum minim.

Pentru a atenua temerile privind împărţirea corectă a costurilor între state, Bruxellesul a propus un sistem de “împărţire a responsabilităţilor”, în care ţările care nu au facilităţi de stocare trebuie să acopere 15% din cantitatea lor anuală de gaze utilizată prin umplerea depozitelor la un nivel echivalent în alte state.

În proiectul de document consultat de Reuters se arată că sunt exceptate de la aceste obiective Cipru, Malta şi Irlanda, state insulare îngrijorate că vor fi forţate să plătească pentru livrări de gaze pe care nu le folosesc, din moment ce nu sunt conectate la facilităţile de stocare ale altor state.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More