Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Statele membre ale Uniunii Europene ar putea să ceară luni oprirea globală a termocentralelor pe cărbune precum şi încetarea subvenţiilor pentru combustibili fosili, în condiţiile în care UE vrea să facă din schimbările climatice o parte importantă a politicii sale externe, arată un proiect de document consultat de Reuters.
În acest document, pe care miniştrii europeni speră să îl finalizeze luni, blocul comunitar ar urma să adopte o linie dură în ceea ce priveşte diplomaţia în domeniul climei, descurajând alte ţări să investească în combustibili fosili şi încheind alianţe cu principalele economii pentru a putea realiza reduceri mai rapide ale emisiilor poluante.
O seri de ţări precum China, Japonia şi Africa de Sud au promis că îşi vor reduce, până la urmă, emisiile de carbon la zero. O promisiune similară a făcut şi preşedintele SUA, Joe Biden, în campania electorală. Însă UE este una dintre puţinele mari economii care a tradus acest obiectiv pe termen lung în acţiuni urgente ce vor fi întreprinse în acest deceniu.
“UE face un apel pentru eliminarea globală a subvenţiilor pentru combustibilii fosili, care sunt dăunătoare pentru mediu, de-a lungul unei perioade de timp clar definite”, se arată în documentul consultat de Reuters. “Aceasta include eliminarea cărbunelui în producţia de energie şi, ca un prim pas, o oprire imediată a tuturor finanţărilor pentru noi infrastructuri care folosesc cărbune”, se mai arată în document, potrivit Agerpres.
“Diplomaţia energetică a UE va descuraja orice noi investiţii în proiecte de infrastructură energetică în ţările terţe, care au la bază combustibili fosili, exceptând acele care sunt total consecvente cu o traiectorie clară spre neutralitatea climatică”, se precizează în document cu referire la ţările non-UE.
Reuters subliniază că este posibil ca documentul să sufere modificări înainte de adoptarea de către miniştrii europeni.
Luna trecută, statele UE au convenit să îşi reducă emisiile cu cel puţin 55%, comparativ cu nivelul din 1990, până în 2030. În condiţiile în care încearcă să găsească miile de miliarde de euro necesare pentru investiţiile care să îi permită să atingă acest obiectiv, blocul comunitar intenţionează să îşi folosească puterea economică şi diplomatică pentru a se asigura că şi alte ţări vor urma exemplul său.
Wendel Trio, directorul coaliţiei de ONG-uri Climate Action Network Europe, a salutat planul dar a subliniat faptul că şi Uniunea Europeană trebuie să elimine complet subvenţiile pentru combustibili fosili în interiorul blocului comunitar. Din cele 159 miliarde de euro pe care statele UE le-au cheltuit pentru subvenţii energetice în anul 2018, aproape o treime au mers spre combustibili fosili.
Extinderea retroactivă a unui acord de preţ în avans (APA), asa numitul mecanism de “roll…
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că vizita sa în Statele Unite ale Americii va…
Israelul plănuieşte să achiziţioneze două avioane militare KC-46 de realimentare, fabricate de Boeing, printr-un contract…
Regatul Unit a anunţat miercuri că impune sancţiuni la adresa altor opt persoane şi entităţi…
Ministrul de externe german Johann Wadephul a afirmat miercuri că le revine Rusiei şi Ucrainei…
Subsidiara din Belgia a grupului bancar olandez ING este investigată în legătură cu acuzaţiile de…
This website uses cookies.
Read More