Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: US Embassy Budapest/facebook.com
Statele Unite au impus marţi restricţii în cadrul Programului Visa Waiver pentru toţi deţinătorii de paşapoarte ungare, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Ambasada americană la Budapesta a comunicat că perioada de valabilitate oferită cetăţenilor Ungariei în cadrul sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization – ESTA) scade de la doi ani la un an şi va fi permisă câte o singură intrare în SUA.
Reprezentanţa diplomatică a menţionat că Ungaria a acordat cetăţenia între 2011 şi 2020 etnicilor maghiari din ţările vecine “fără a exista măsuri adecvate de securitate pentru verificarea identităţii acestora”.
Au devenit astfel cetăţeni ai ţării peste un milion de maghiari, dintr-un calcul politic al premierului Viktor Orban, care a obţinut astfel voturi în plus la alegerile ulterioare, notează Reuters.
În contextul noilor prevederi în cadrul programului Visa Waiver, Reuters observă că relaţiile între Washington şi Budapesta au fost afectate recent de întârzierea votului în parlamentul ungar pentru aderarea Suediei la NATO. Chiar luni, partidul de guvernământ FIDESZ a boicotat o sesiune parlamentară convocată de opoziţie pentru ratificarea extinderii alianţei, care în cele din urmă nu a mai fost supusă la vot.
Un alt motiv de dezacord este restricţionarea de către guvernul naţionalist a drepturilor minorităţilor sexuale – lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali etc.
Reuters reaminteşte că SUA au interzis în 2014 accesul a şase cetăţeni ungari, ca un avertisment pentru guvernul anterior, condus tot de Orban, în vederea renunţării la unele politici ungare care ameninţau valorile democratice.
Un oficial guvernamental american de rang înalt a declarat agenţiei citate – care nu îi dezvăluie numele – că modificările anunţate marţi nu se aplică celorlalte 39 de ţări participante la Programul Visa Waiver, ci sunt “specifice Ungariei”. “Există o problemă de sistem, şi anume că au fost emise sute de mii de paşapoarte între 2011 şi 2020 fără a exista cerinţe de verificare a identităţii”.
Întrebat dacă măsura este legată de alte probleme care au creat fricţiuni între guverne, oficialul a răspuns că “Statele Unite urmăresc îndeaproape deciziile Ungariei”, însă decizia nu trebuie interpretată ca un mesaj despre alte subiecte.
El a susţinut că vulnerabilităţile de securitate ale Ungariei fuseseră identificate cu mult timp înaintea invaziei ruse în Ucraina.
Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…
aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…
Primarul PSD al Sectorului 4 Daniel Băluţă este candidatul cel mai bine plasat în intenţiile…
Divizia elveţiană de private banking a HSBC a început să renunțe la peste 1.000 de…
Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…
This website uses cookies.
Read More