International

Statele Unite şi Grecia fac apel la Iran să elibereze cele două petroliere greceşti confiscate

Washingtonul şi Atena au cerut luni Iranului să elibereze două petroliere greceşti confiscate în apele Golfului, SUA condamnând această acţiune ca nejustificată şi constituind o “ameninţare la adresa securităţii maritime”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat luni la telefon cu ministrul grec de externe Nikos Dendias, iar cei doi “au convenit ca Iranul să elibereze imediat navele confiscate, încărcătura şi echipajele acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

“Statele Unite sunt alături de Grecia, aliatul şi partenerul nostru NATO cheie în faţa acestei confiscări nejustificate”, a spus el.

‘Hărţuirea continuă de către Iran a navelor şi ingerinţa sa în libertăţile şi drepturile de navigaţie internaţionale reprezintă o ameninţare la adresa securităţii maritime şi a economiei globale”, a adăugat el.

Vineri, Gărzile Revoluţionare, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, au anunţat că au capturat cele două petroliere greceşti după ce Teheranul a protestat împotriva confiscării la mijlocul lunii aprilie de către Grecia, la cererea SUA, a unei nave care transporta petrol iranian.

În temeiul sancţiunilor europene impuse în contextul războiului din Ucraina, autorităţile elene au confiscat pe 19 aprilie în largul insulei Eubeea nava cargo rusescă Pegas, redenumită câteva zile mai târziu Lana. Potrivit informaţiilor de la acea dată, vaporul transporta 115.000 tone de petrol iranian.

Potrivit autorităţilor iraniene, echipajele a două nave cargo greceşti confiscate vineri au rămas la bord şi sunt în stare bună.

Ministerul de externe de la Atena a denunţat un act care “seamănă cu pirateria”. A indicat că din echipajele celor două nave fac parte nouă cetăţeni eleni, dar a refuzat să comunice numărul total al marinarilor aflaţi la bordul celor două petroliere.

Articole recente

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

1 minut ago

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

16 minute ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

25 de minute ago

Aderarea Ucrainei la UE: Polonia acuză Budapesta de “şantaj”

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a acuzat sâmbătă Ungaria că "şantajează" Uniunea Europeană blocând…

26 de minute ago

Rubio în Israel, în ciuda atacului din Qatar

Secretarul de stat american, Marco Rubio, începe duminică o vizită în Israel, după ce a…

28 de minute ago

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More