International

Statele Unite vor autoriza vânzarea în farmacii a pastilelor pentru întreruperea sarcinii

Vânzarea pastilelor pentru întreruperea sarcinii va fi autorizată în farmaciile din Statele Unite, au anunţat marţi oficiali din domeniul sănătăţii, o măsură care ar putea extinde semnificativ accesul la avort după decizia Curţii Supreme a SUA din 2022 de a nu mai garanta dreptul femeilor la întrerupere de sarcină, relatează miercuri AFP, potrivit Agerpres.

Modificările anunţate de Administraţia americană pentru medicamente (FDA) vor permite ca mifepristona, primul dintre cele două medicamente utilizate de clinicile de avort pentru întreruperea sarcinii, să fie disponibil în farmaciile din statele americane în care avortul este autorizat.

Pentru a obţine aceste pastile, care anterior erau disponibile doar la câteva farmacii online sau de la medici sau clinici autorizate, va fi nevoie de prescripţie medicală.

Cererea de pastile avortive a crescut după ce Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a luat în iunie 2022 decizia istorică de a anula jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic “Roe versus Wade” din 1973, care timp de o jumătate de secol a garantat dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină.

Decizia Curţii Supreme nu scoate în afara legii avorturile, dar trimite Statele Unite în situaţia în care se aflau înainte de “Roe versus Wade”, când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu.

Potrivit experţilor, pastilele avortive sunt deja folosite în mai mult de jumătate din procedurile de întrerupere a sarcinii din Statele Unite. Ele se află din ce în ce mai mult în centrul bătăliei politice şi juridice pentru dreptul la avort.

Va rămâne la latitudinea farmaciilor – care vor trebui să fie certificate pentru a demonstra ca au cunoştinţele şi capacitatea de a trata pacientele care recurg la avort – să decidă dacă acceptă sau nu reţetele. Pacientele vor trebui, de asemenea, să completeze un formular de consimţământ.

Decizia FDA a fost salutată de Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU).

“Suntem încântaţi că FDA a extins accesul farmaciilor la acest medicament sigur şi eficient, uşurând astfel una dintre sarcinile inutile ale agenţiei asupra pacientelor care utilizează mifepristona”, a declarat Julia Kaye, avocat al ACLU Reproductive Freedom Project.

Articole recente

UniCredit Bank România a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank România

UniCredit Bank S.A. (UniCredit Bank) anunță încheierea cu succes a fuziunii cu Alpha Bank România…

4 minute ago

Ministrul ucrainean de externe, mesaj pentru Péter Szijjártó: “Poți să-ți trimiți plângerile – și amenințările – prietenilor tăi de la Moscova”

Ungaria îşi poate ”adresa plângerile şi ameninţările prietenilor săi de la Moscova” şi nu Kievului,…

11 minute ago

UE a importat gaze lichefiate ruseşti în valoare de 4,48 miliarde euro în primul semestru

Uniunea Europeană a importat, în primele şase luni ale acestui an, gaze lichefiate din Rusia…

18 minute ago

Federația SILVA Proiectul de „reformă” a ROMSILVA este greșit! Silvicultorii ies din nou în stradă să protesteze

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA a atras atenția încă de la apariția draftului de proiect…

20 de minute ago

Peter Szijjarto: Ucraina a atacat din nou conducta de petrol care duce spre Ungaria; Este revoltător și inacceptabil!

Ucraina a atacat din nou conducta de petrol care duce spre Ungaria, ceea ce a…

22 de minute ago

This website uses cookies.

Read More