Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa Pixabay
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis luni că reforma justiţiei din Polonia din decembrie 2019 încalcă dreptul Uniunii Europene, valoarea respectării statului de drept fiind o parte integrantă a însăşi identităţii Uniunii Europene, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Ca urmare a adoptării de către Polonia, la 20 decembrie 2019, a unei legi de modificare a normelor naţionale privind organizarea instanţelor de drept comun, a instanţelor administrative şi a Curţii Supreme, Comisia Europeană a formulat o acţiune în neîndeplinirea obligaţiilor, solicitând CJUE să declare că regimul instituit de această lege încalcă diverse dispoziţii ale dreptului Uniunii.
În hotărârea pronunţată luni, CJUE admite acţiunea Comisiei, confirmând că a controla respectarea de către un stat membru a unor valori şi principii precum statul de drept, protecţia jurisdicţională efectivă şi independenţa justiţiei se încadrează pe deplin în
sfera sa de competenţă. Astfel, atunci când îşi exercită competenţa în materia organizării justiţiei, statele membre trebuie să se conformeze obligaţiilor ce rezultă din dreptul Uniunii.
De asemenea CJUE, pe baza jurisprudenţei sale anterioare, a reiterat aprecierea potrivit căreia Camera disciplinară a Curţii Supreme din Polonia nu îndeplineşte cerinţa necesară de independenţă şi imparţialitate.
Pe de altă parte, faptul că legea de modificare a conferit unui singur şi unic organism naţional (Camera de control extraordinar şi cauze publice a Curţii Supreme poloneze) competenţa de a verifica respectarea cerinţelor esenţiale referitoare la protecţia jurisdicţională efectivă încalcă dreptul Uniunii Europene.
Potrivit CJUE, dispoziţiile naţionale ce obligă judecătorii să depună o declaraţie scrisă în care să indice apartenenţa lor eventuală la o asociaţie, la o fundaţie fără scop lucrativ sau la un partid politic şi care prevăd publicarea online a acestor informaţii încalcă drepturile fundamentale ale acestor judecători la protecţia datelor cu caracter personal şi la respectarea vieţii private. Publicarea online a datelor aferente apartenenţei în trecut la un partid politic nu este adecvată, în speţă, pentru atingerea scopului invocat, care vizează consolidarea imparţialităţii judecătorilor.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More