International

Statul de drept: Ungaria plasată sub supraveghere de parlamentarii Consiliului Europei

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat miercuri să plaseze Ungaria sub o procedură de monitorizare consolidată din cauza “problemelor legate de statul de drept”, care, în opinia APCE, rămân “fără răspuns”, a anunţat aceasta într-un comunicat, notează AFP, potrivit Agerpres.

Parlamentarii Consiliului Europei, reuniţi săptămâna aceasta pentru sesiunea de toamnă a Adunării sale, au votat (95 de voturi pentru, 25 împotrivă, o abţinere) pentru demararea procedurii de monitorizare completă (full monitoring procedure) împotriva Budapestei, potrivit comunicatului Adunării.

Această procedură “implică vizite regulate ale doi raportori APCE, un dialog permanent cu autorităţile şi evaluări periodice ale măsurii în care un stat membru îşi onorează obligaţiile şi angajamentele faţă de Consiliul Europei”, a precizat APCE, potrivit căreia “problemele de lungă durată legate de statul de drept şi democraţia” din ţară “rămân în mare parte fără răspuns”.

Ungaria, unde premierul ultraconservator Viktor Orban este la putere din 2010, se alătură altor zece state membre ale Consiliului Europei aflate în prezent sub control similar: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Republica Moldova, Polonia, Serbia, Turcia şi Ucraina, a detaliat APCE în document.

Într-o rezoluţie bazată pe un raport, Adunarea subliniază în special “folosirea pe scară largă a legilor cardinale, care necesită majorităţi de două treimi” şi care “restrâng sever pluralismul politic, (…) marcă a unui sistem democratic”.

În plus, cadrul electoral al Ungariei “nu garantează condiţii echitabile care să conducă la alegeri corecte”, a afirmat APCE, menţionând, în acelaşi timp, că, “luna trecută, au fost aduse o serie de 17 modificări legilor existente care vizează îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor democratice, consolidarea transparenţei şi ( …) regulilor privind conflictele de interese”.

APCE a invitat, de asemenea, “autorităţile ungare să solicite expertiza organismelor competente ale Consiliului Europei cu privire la aceste schimbări”, potrivit comunicatului citat de agenţia France Presse.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More