Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCompaniile consumatoare de energie suferă în mod real din cauza anomaliilor din piața de energie, a declarat Ștefan Vuza, Președinte Chimcomplex, la cea de-a șaptea ediție a Forumului Energiei, organizat de Financial Intelligence, adăugând că “autoritățile și producătorii de energie sunt optimiști și vorbesc de investiții, dar nimeni nu vorbește despre prețul anormal al energiei, care este de trei ori mai mare decât normal”.
Ștefan Vuza a explicat: “Industria se duce în jos. Producătorii de energie, gen Hidroelectrica, cred că gândesc bine și își fac treaba profesionist. Dar, dacă nu îi ascultă și pe ceilalți, din cealaltă parte a lanțului economic, adică pe consumatori, ajung să nu îi mai înțeleagă și atunci nu se va mai rezolva nimic. Producătorilor li se pare normal când produc energia cu 110 lei, să o vândă cu 1600 lei! Ori cu toții știm că, de fapt, este o anomalie care se întâmplă în România de 2 ani încoace!
Reglementatorii spun că legea nu le dă voie să facă import prin Austria și alte motive. Ei cred în ele. Însă noi știm că legile sunt făcute de oameni, iar ce face omul tot omul poate desface. Nu este vorba de rea-voință, ci pur și simplu aceasta este percepția lor și ei sunt sinceri când spun că au făcut totul și că nimic mai mult nu se poate face”.
Ștefan Vuza a mai spus că, acum trei ani, a dat 3 prognoze care s-au îndeplinit toate astăzi:
“La acea vreme, nimeni nu ne credea pe noi, specialiștii, când explicam, pe tema hidrogenului, că nu este sustenabil a face energie din el, și eram etichetați drept pesimiști. Am spus că nu va face nimeni nimic pe hidrogen, pentru că este foarte complicat. Chimia nu poate minți. Acum, după 3 ani, toți au înțeles și au acceptat că nu se poate face nimic. Magie? Nu! Știință pură! Atât!
Tot atunci am mai spus că CO₂ este o poveste. Iar acum, la 3 ani, încetul cu încetul, a început și țara să ne dea dreptate. Dar de ce se întâmplă astfel de intoxicări? Simplu: dacă îi dai minții mii de informații precum că CO₂-ul este o moleculă „rea”, încetul cu încetul, toți încep să creadă că chiar așa este. Azi, legiuitorii s-au trezit și, iată, că se dă o ordonanță care scade impactul acestuia în costuri!
A treia prognoză: „Green Deal” – pentru că, de fapt, nu este un „deal” – o să pice, pentru că el a fost conceput greșit încă de la început și s-a poziționat împotriva producătorilor.
Acum o să dau următoarele prognoze pentru următorii trei ani:
În România, astăzi, veți vedea că prețul la energie este 111 euro, iar în Franța este doar 36. Dar de ce? Simplu: pentru că permitem. Permitem intermediari care își pun adaosuri nejustificate, inventăm motive tehnice, legale etc. și, mai mult, chiar începem să credem în propriile noastre minciuni! De fapt, statul nu se implică — și nu pentru că n-am putea. De fapt putem, dar nu facem nimic.
Înainte, acum 2000 de ani, în Grecia, când doi oameni urmau să se căsătorească, cetatea îi obliga să stea o săptămână într-o încăpere închiși împreună, pentru că doar așa găseau soluțiile reale. Așa și cu energia: ar trebui să-i punem pe producători, legiuitori și consumatori într-un hotel, 7 zile, până șlefuiesc soluțiile bune pentru țară”.
Ștefan Vuza a mai precizat că, împreună cu Casian Nițulescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a plecat să colinde în afara Europei, în țările cu gaz și energie corectă, cu intenția de a se relocaliza acolo:
“Chimia va pleca din țară. Fabricile de oxo-alcooli vor pleca în Turcia, care nu are gaze, dar știe business și vrea să facă business în favoarea țării lor. România are gaze, dar nu va face nimic pentru țară.
De ce? Pentru că nu avem bărbați de stat, nu ne implicăm și — să mai știți — acești decidenți știu meserie, dar nu se mai implică. În urma acestui fapt apar „băieții deștepți” care speculează și se știe că orice schimbare de sistem atrage și balauri.
Este normal să existe 2–3 speculatori, numai că la noi există 20, iar ei sugrumă industria și chiar întreaga economie! Așa a fost dintotdeauna în Balcani. Ca urmare, producătorii vor pleca”.
Acum trei ani, Ștefan Vuza făcea o paralelă a crizei chimiei Europei cu Titanicul, spunând că “apa a ajuns în sala motoarelor”:
“Noi, industria, suntem la sala motoarelor. Titanicul s-a lovit de un aisberg și a intrat apa. Adică avem o criză reală. Cei din producția de energie sau de la Bruxelles, care sunt în sala de dans, râd și spun că nu ne scufundăm.
La fel și în economia reală – vedem cu toții că a scăzut consumul, cu toții avem cifrele și, cu toate astea, alegem să nu credem acest adevăr și alegem să ne mințim în continuare, pentru că minciuna a fost de mai multe ori prezentată minții noastre și, automat, credem în minciună.
În România se consumau gaze în valoare de 10 miliarde m³ pe an, iar acum se consumă 6 miliarde. Cine nu mai consumă? Doar industria, pentru că populația consumă la fel.
Noi, chimia, mergem la jumătate din capacitate. Alro și-a închis o capacitate la Tulcea, câte 2.000 de alte fabrici se închid pe an. Și lucrurile vor continua. De ce? Pentru că avem, inexplicabil, o energie triplă ca preț! Domnul ministru nu a vorbit de energie ieftină, ci de energie sigură, adică ne prezintă: „Băieți, dacă nu vă convine prețul, vedeți că v-o tai și pe asta!” Ori, în astfel de condiții, nu mai faci investiții și nici nu mai produci!
Petrom, prin opririle nejustificate ale centralei de la Brazi de 800 MW, nu face decât să crească prețul. Și nimeni nu intervine! Poate România să aibă o energie ieftină? Răspunsul este DA. Dar nu are, pentru că este o piață coruptă! Este prezentată ca fiind complicată, pentru ca nimeni să nu poată contrazice asta”.
Întrebat ce a discutat cu oficialii firmei Socar, cu care s-a întâlnit recent, Ștefan Vuza a spus: „Socar este o firmă mai mare decât OMV, având în proprietate și PETCHIM Turcia, care este omologul Petromului, dar cu 5 rafinării. Am studiat să facem 3 joint-venture-uri să mutăm la ei o fabrică de oxo-alcooli și o fabrică de polioli. Apoi, mutăm o fabrică de polioli și în Canada (10 reactoare). Ambasada Canadei, după ce Trump le-a pus taxe, a invitat europenii care sunt agili să își mute capacitățile de producție la ei. Deci ne mutăm producțiile în țările care sunt deștepte. Adică SUA introduce taxe ca să atragă producătorii, iar la noi, în România, producția pleacă. Așa a fost mereu în România, tot timpul am căzut între scaune. Eu sunt un antreprenor prea realist, iar realitatea dură nu este digerată ușor și nici înțeleasă de lumea politică – cu atât mai puțin de mase.
Industria se dezintegrează pentru că nu există un căpitan pe acest Titanic – și în continuare nu va exista. Nu se dorește. Decidenții zilelor noastre nu au curajul să fie bărbați de stat. Felicitări Romgaz-ului, care a hotărât să ia Azomureș pentru îngrășăminte! Ne mai trebuie încă o sută de astfel de fuziuni și avem nevoie ca instituțiile statului să se implice în România”.
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…
de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…
This website uses cookies.
Read More