Burse/Investitii

Ștefaniță MUNTEANU, numit din nou ca Președinte al Directoratului Transelectrica

Ștefaniță MUNTEANU a fost numit din nou ca Președinte al Directoratului Transelectrica, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Astfel, Consiliul de Supraveghere a decis, in sedinta din data de 24 octombrie 2023, desemnarea in calitatea de membri provizorii ai Directoratului pe domnii Stefanita MUNTEANU, Catalin Constantin NADOLU, Florin Cristian TATARU, Bogdan TONCESCU.

De asemenea, Consiliul de Supraveghere l-a ales pe domnul Stefanita MUNTEANU ca Presedinte al Directoratului, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A.

Mandatul membrilor Directoratului are o durata de 5 luni incepand cu data de 25 octombrie 2023 cu posibilitatea prelungirii, o singura data, pentru inca 2 luni, pentru motive intemeiate, dar durata mandatului nu va depasi data finalizarii procedurii de selectie a membrilor Directoratului Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”–SA in conditiile O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.111/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin Legea nr.187/2023, daca procedura se va finaliza in interiorul acestui interval.

Numirea membrilor provizorii ai Directoratului va deveni efectiva la data semnarii in fata notarului public a declaratiei de acceptare a mandatului de membru al Directoratului Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A.

CS a mai decis alegerea in functia de Presedinte al Consiliului de Supraveghere a domnului Catalin-Andrei DASCAL, dar si desemnarea membrilor comitetelor consultative din cadrul Consiliului de Supraveghere, dupa cum urmeaza:

  Comitetul de Nominalizare si Remunerare:

u  VASILESCU Alexandru-Cristian – presedinte

u  PAUN Costin-Mihai

u  DASCAL Catalin-Andrei

u  MITU Anca

u  ATANASIU Teodor.

  Comitetul de Audit:

u  ZEZEANU Luminita– presedinte

u  ATANASIU Teodor

u  DASCAL Catalin-Andrei

u  PAUN Costin-Mihai

u  MITU Anca.

  Comitetului pentru Investitii si Securitate Energetica:

u  PAUN Costin-Mihai – presedinte

u  VASILESCU Alexandru-Cristian

u  ZEZEANU Luminita

u  ATANASIU Teodor

u  MITU Anca.

  Comitetului pentru Gestionarea Riscurilor:

u  ATANASIU Teodor – presedinte

u  VASILESCU Alexandru-Cristian

u  PAUN Costin-Mihai

u  DASCAL Catalin-Andrei

u  MITU Anca.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

2 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

2 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

4 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More