Politica

Stelian Ion: Oprirea procedurii de selecţie a procurorilor de rang înalt – dovada că aceasta a fost miza remanierii

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion afirmă, vineri, că oprirea procedurii de selecţie a procurorilor de rang înalt reprezintă ”dovada clară” că aceasta a fost miza remanierii sale.

“Oprirea procedurii de selecţie a procurorilor de rang înalt, ca prima măsura în interimatul la Ministerul Justiţiei, reprezintă dovada cea mai clară că aceasta a fost miza principală a remanierii”, scrie Stelian Ion, pe pagina sa de Facebook.

El adaugă că schimbarea conducerii Direcţiei de avizare din cadrul MJ arată că premierul Florin Cîţu “nu are respect pentru lege”.

“Iar schimbarea de pe o zi pe alta a conducerii Direcţiei de avizare din cadrul MJ pentru a facilita obţinerea avizului pentru PNDL 3, proiect care facilitează furtul din banii publici, şi, probabil, a unor avize ulterioare, arată că Florin Cîţu nu are respect pentru lege şi foloseşte aceleaşi metode abuzive pe care le foloseau odinioară cei pe care atâta i-a criticat public. Asta este realitatea tristă a acestor zile”, spune fostul ministru.

Ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a afirmat joi că procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiilor vacante de conducere din parchete “nu se poate derula pe un mandat al unui ministru interimar”.

“Am văzut astăzi mai consistent şi foarte puţin până astăzi dezbaterile în spaţiul public legate de concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere la vârful parchetelor. Sunt adeptul concursurilor transparente care să fie câştigate de persoane bine pregătite profesional. Numirea în funcţiile de conducere la vârful parchetelor este politică pe termen lung, este o politică crucială pentru buna funcţionare a acestor instituţii fundamentale ale statului român. Consider că această procedură nu se poate derula pe un mandat al unui ministru interimar. Am solicitat specialiştilor din Ministerul Justiţiei, în special Direcţiei de Resurse Umane, un punct de vedere şi sunt convins că în cel mai scurt timp, ţinând cont de această oportunitate, structurile de specialitate ale Ministerul Justiţiei vor publica un anunţ în acest sens”, a declarat Lucian Bode, la Ministerul Justiţiei, după preluarea portofoliului, potrivit Agerpres.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

3 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More