International

Stoltenberg: Ajutorul militar pentru Ucraina va fi intensificat, dar este prea devreme pentru o decizie de aderare la NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a apreciat miercuri înaintea summitului NATO la Washington că aşteaptă ca aliaţii să aprobe cu acest prilej un nou ajutor militar substanţial destinat Ucrainei pentru a susţine această ţară în războiul cu Rusia, ajutor care va servi şi ca o punte către aderarea Ucrainei la NATO, adăugând însă că este prea devreme pentru a spune când ar putea deveni Ucraina membră a Alianţei Nord-Atlantice, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

În afară de aniversarea a 75 de ani de la crearea NATO, la acest summit “istoric” vor fi luate “decizii importante pentru viitor”, inclusiv suplimentarea ajutorului militar pentru Ucraina şi stabilirea unor relaţii mai strânse cu partenerii din zona Pacificului, a spus Stoltenberg la sosirea la Centrul de convenţii din Washington, unde are loc summitul.

Noile pachete de ajutor militar destinate Kievului vor include crearea unui nou comandament NATO pentru Ucraina în vederea furnizării asistenţei de securitate şi a instruirii soldaţilor ucraineni, livrarea de noi arme şi muniţii, inclusiv de sisteme antiaeriene, precum şi măsuri de asigurare a interoperabilităţii depline între armata ucraineană şi trupele NATO, a detaliat Jens Stoltenberg.

Este de asemenea aşteptat ca statele membre să îşi asume un angajament pe termen lung pentru finanţarea echipamentelor militare oferite Ucrainei, în valoare de circa 40 de miliarde de euro pe an.

Ultimul proiect al declaraţiei finale a summitului menţionează că Alianţa va continua să susţină Ucraina “pe calea sa ireversibilă către integrarea euro-atlantică deplină, inclusiv aderarea la NATO”, însă Alianţa “va fi în poziţia de a transmite o invitaţie de aderare Ucrainei când aliaţii vor conveni şi condiţiile vor fi întrunite”, a precizat pentru Reuters o sursă din cadrul Alianţei.

Pe de altă parte, Stoltenberg a estimat că eventuala revenire a republicanului Donald Trump la Casa Albă după alegerile prezidenţiale din noiembrie nu va schimba relaţia SUA cu NATO. “Indiferent de rezultat, Statele Unite vor rămâne un aliat puternic”, a accentuat secretarul general.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

15 minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

17 minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

23 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

27 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

33 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

36 de minute ago

This website uses cookies.

Read More