International

Stoltenberg este încrezător că Ucraina va recâştiga teritorii ocupate de ruşi

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat vineri încrezător că Ucraina, aflată în faza de pregătire a unei contraofensive, va putea să recâştige teritorii ocupate de ruşi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Sunt încrezător în faptul că ei (ucrainenii) vor fi totuşi în măsură să elibereze şi mai mult teren”, a declarat Stoltenberg în marja unei reuniuni a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, organizată la baza militară americană de la Ramstein (Germania).

”Una dintre principalele chestiuni abordate aici astăzi a fost trecerea în revistă a diferitelor capacităţi, sisteme şi provizii de care ucrainenii au nevoie pentru a recuceri mai mult teren”, a adăugat el.

Jens Stoltenberg a spus că doreşte ca Alianţa Nord-Atlantică să continue discuţiile despre livrarea de avioane de vânătoare occidentale Ucrainei şi a subliniat că acum este mai importantă înarmarea Ucrainei decât de a discuta de o potenţială aderare a acestei ţări la NATO. ”Dacă Ucraina nu se impune ca naţiune independentă suverană în Europa, atunci nu are niciun sens să discutăm despre aderare”, a explicat înalta oficialitate NATO, potrivit dpa.

Până în prezent, Ucraina a primit de la ţări aliate avioane MiG-29, de concepţie sovietică, însă Kievul a solicitat avioane de luptă occidentale. Acestea ar putea fi avioane modelul F-16, construite în Statele Unite.

În 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine, dar susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

Kievul a anunţat că, înainte de a discuta despre un eventual plan de pace cu Moscova, trupele ruse trebuie să părăsească întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv regiunile anexate anul trecut şi peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More