International

Stoltenberg exclude o ‘ameninţare iminentă’ din partea Rusiei împotriva vreunei ţări din NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi la Helsinki că nu vede vreo “ameninţare iminentă” cu atac din partea Rusiei împotriva unei ţări aliate, şi a reamintit că sarcina Alianţei Nord-Atlantice este tocmai de a preveni “ca aceasta să se întâmple”, potrivit EFE, precizează Agerpres.

“Această idee că ar exista un fel de numărătoare inversă până la un viitor război este eronată. Suntem aici pentru a preveni ca aceasta să se întâmple, am făcut-o timp de 75 de ani şi o vom face pentru încă cel puţin 75 de ani”, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele finlandez Alexander Stubb.

Declaraţiile secretarului general al NATO vin după ce şeful forţelor armate norvegiene, Eirik Kristoffersen, compatriotul său, afirmase marţi că, în opinia sa, Alianţa Nord-Atlantică ar avea la dispoziţie doi sau trei ani să se pregătească pentru posibilitatea unui atac rusesc.

Potrivit lui Stoltenberg, Rusia este în prezent “mai mult decât preocupată” de războiul în Ucraina, după cum o demonstrează transferul în estul Ucrainei al multora din forţele pe care le avea staţionate în apropierea frontierelor cu Finlanda şi Norvegia.

“Desigur, când luptele în Ucraina se vor termina, ea va putea reconstrui aceste forţe, dar repet, asta nu înseamnă că vedem vreun pericol de atac iminent asupra vreunui aliat NATO, pentru că NATO este cea mai puternică alianţă militară din lume şi scopul apărării sale colective este de a preveni un atac”, a spus el.

Preşedintele finlandez a subscris opiniei sale, apreciind că preţul pentru Rusia dacă şi-ar extinde la alte ţări războiul din Ucraina ar fi prea ridicat, astfel încât nici el nu vede vreo ameninţare militară imediată la adresa Finlandei, Suediei, Norvegiei şi celor trei state baltice – Estonia, Letonia şi Lituania.

“Cel mai bun mod de a preveni războiul este să ne pregătim pentru asta, dar ideea că o ţară precum Rusia ar ataca sau ar intimida cumva cea mai mare alianţă militară din lume este ceva ce mi se pare pur şi simplu imposibil”, a declarat Stubb.

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat cu o zi în urmă un eventual atac al Rusiei asupra ţărilor NATO drept “un nonsens” din cauza marii diferenţe dintre potenţialul lor militar.

“Este un nonsens (…) Aţi văzut potenţialul Rusiei şi al NATO? Sunteţi nebuni?”, a afirmat Putin în timpul unui interviu acordat marilor agenţii internaţionale de presă, printre care EFE, în marja Forumului economic de la Sankt Petersburg.

Potrivit Reuters, întrebat despre riscurile unui război nuclear legat de Ucraina, liderul rus a avertizat Occidentul că Rusia ar putea folosi toate mijloacele disponibile pentru a se apăra în cazul în care suveranitatea sau integritatea sa teritorială i-ar fi ameninţate.

“Din anumite motive, Occidentul crede ca Rusia nu o va folosi niciodată”, a spus Putin, referindu-se la arma nucleară. “Avem o doctrină nucleară, uitaţi-vă ce scrie în ea. Dacă acţiunile cuiva ameninţă suveranitatea şi integritatea noastră teritorială, considerăm că este posibil să folosim toate mijloacele de care dispunem. Acest lucru nu trebuie luat cu uşurinţă, superficial”, a spus el.

În conferinţa de presă de la Helsinki, Stoltenberg s-a referit şi la Ucraina, subliniind că aliaţii occidentali ar trebui să se asigure ca problemele apărute în furnizarea de sprijin militar Kievului să nu se repete, conform Reuters. Ucraina are nevoie de “predictibilitate şi responsabilitate” din partea aliaţilor NATO în ceea ce priveşte sprijinul militar, a afirmat Jens Stoltenberg.

Cu ocazia vizitei în Finlanda, Stoltenberg va participa la o dezbatere organizată de Consiliul Atlantic din Finlanda, un organism independent dedicat promovării dezbaterilor privind securitatea transatlantică. El urmează să se deplaseze vineri în Suedia, unde se va întâlni cu prim-ministrul Ulf Kristersson.

Articole recente

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

8 minute ago

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

3 ore ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

4 ore ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

4 ore ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More