International

Stoltenberg: Liderii din NATO nu vor invita oficial Ucraina să adere la Alianţă la summitul de la Vilnius

Liderii din NATO nu îi vor lansa Ucrainei invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică la summitul de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie, a declarat luni secretarul general Jens Stoltenberg, potrivit Reuters, potrivit Agerpres.

“La summitul de la Vilnius şi în cadrul pregătirilor pentru summit, nu discutăm despre lansarea unei invitaţii oficiale”, a declarat el presei după ce s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz la Berlin.

El a precizat totuşi că liderii vor discuta la summit despre cum se poate apropia Ucraina de NATO.

În acelaşi timp, Stoltenberg a atras atenţia că nu trebuie să se accepte un conflict îngheţat în Ucraina în schimbul încheierii războiului.

“Ne dorim cu toţii ca războiul să se încheie, însă o pace justă nu poate să însemne îngheţarea conflictului şi acceptarea unei înţelegeri dictate de Rusia”, a mai declarat el.

La rândul său, în conferinţa de presă comună că Stoltenberg, Scholz a spus că Germania este pregătită pentru posibilitatea ca războiul din Ucraina să mai dureze o perioadă lungă.

“Ne pregătim pentru asta şi ne adaptăm politicile pe această bază”, a precizat cancelarul german.

El a dat asigurări în acelaşi timp că Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi nevoie.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

4 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

4 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

5 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More