International

Stoltenberg: Ne aflăm într-un moment istoric, înaintea unui summit care va fi istoric

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a calificat marţi drept “istoric, înainte de a începe”, summitul alianţei nord-atlantice care ia startul în cursul acestei zile la Vilnius, aluzie la deblocarea de către Turcia a primirii Suediei în organizaţie, transmite EFE, potrivit Agerpres.

“Ne aflăm într-un moment istoric, înaintea unui summit care va fi istoric”, a apreciat Stoltenberg la o întâlnire care a avut loc înaintea deschiderii oficiale a summitului, la care asistă cei 31 de lideri ai ţărilor membre, plus Suedia, în calitate de ţară invitată.

De altfel, Stoltenberg s-a declarat marţi “extrem de încrezător” că Turcia va renunţa la opoziţia sa faţă de aderarea Suediei la NATO.

“Cel mai important lucru este că avem o decizie clară a Turciei cum că vor ratifica, vor trimite protocolul de aderare (parlamentului)”, a declarat secretarul general al NATO, potrivit dpa.

“Asta este bine pentru Suedia, este bine pentru Turcia şi este bine pentru NATO în ansamblul său şi este bine şi pentru regiunea baltică”, a mai apreciat el.

Secretarul general al NATO a anunţat luni deblocarea de către Turcia a aderării ţării nordice la alianţă, după întâlnirea care a avut loc între premierul suedez Ulf Kristersson şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Separat, Stoltenberg a apreciat că aliaţii din NATO ar trebui să ajungă la un acord pentru a renunţa la Planul de Acţiune pentru aderarea la NATO (Membership Action Plan, MAP) în privinţa Ucrainei, reducând astfel la un singur pas procesul de aderare al ţării la alianţa nord-atlantică.

“Ucraina a făcut multe de când am luat decizia în 2008 (la summitul NATO de la Bucureşti – n.r.) că următorul pas va fi MAP. Ucraina este mult mai aproape de NATO, deci cred că a sosit momentul ca acest lucru să se reflecte în deciziile NATO. Toate puse cap la cap, inclusiv să spunem clar că Ucraina va deveni membră, vom renunţa la Planul de Acţiune pentru aderare, (…) vom trimite un mesaj foarte puternic şi pozitiv din partea NATO către Ucraina”, a declarat Stoltenberg, citat de Reuters.

View Comments

  • "moment istoric"???
    Poate monument istoric al neputintei de a negocia si opri razboiul!☹😫

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

2 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More