Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJens Stoltenberg/ nato.int
Alianţa Nord-Atlantică este îngrijorată de riscul real de conflict în Ucraina prin continuarea consolidării militare a Rusiei la frontierele sale şi trebuie să se pregătească pentru un eşec al diplomaţiei, a avertizat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit AFP, precizează Agerpres.
“Consolidarea militară a Rusiei continuă în jurul Ucrainei şi este însoţită de un discurs ameninţător al Moscovei dacă cerinţele sale nu sunt acceptate. Or, ele sunt inacceptabile, astfel că riscul unui nou conflict este real”, a declarat şeful NATO la finalul unei reuniuni prin videoconferinţă cu miniştrii de Externe ai ţărilor membre ale Alianţei.
El a mai spus că NATO consideră pozitivă deschiderea Rusiei către dialogul diplomatic care începe săptămâna viitoare, dar că Alianţa nu poate accepta crearea unor aliaţi ‘de mâna a doua’ care nu pot fi apăraţi, potrivit Reuters.
“Suntem pregătiţi să discutăm cu Rusia despre controlul armelor – convenţionale şi nucleare -, însă acest lucru trebuie să fie reciproc”, a declarat Stoltenberg.
“Este un lucru diferit de impunerea unor restricţii unilaterale. Nu putem ajunge într-o situaţie în care să avem membri ai NATO de mâna a doua şi pe care NATO ca alianţă nu are voie să îi protejeze”, a mai spus el.
Rusia a transmis în decembrie că vrea garanţii obligatorii din punct de vedere juridic că NATO nu se va mai extinde şi va renunţa la orice activitate militară în Europa de Est şi Ucraina.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More