STREET-VIEW: Comunicarea personală nu produce politici publice! (opinie Tudor Artenie)

Tudor Artenie

Cetățenii, plătitori de taxe și impozite și victime în situațiile de proastă guvernare, trebuie să știe constant ce lucrează guvernul, instituțiile, companiile statului. Diseminarea acestor informații e chiar obligatorie prin lege, iar instituția numită stat se străduiește să o facă. În limbaj de specialitate, s-ar numi „comunicare externă”.

Comunicarea este un instrument al managementului țării și în „interiorul” structurilor în care este așezat statul. Niciun minister nu este autonom și niciun ministru nu e de capul lui. Lucru valabil și în administrația locală. Procedural, o hotărâre de guvern este inițiată de un minister, iar pentru a fi aprobată are nevoie de avizul altor ministere. Din păcate, nu e de ajuns…

Într-un stat bine guvernat, ministerele conlucrează. Nu poți să iei măsuri de protecție socială în domeniul energiei, de exemplu, fără conlucrare directă cu ministerul muncii, cu ministerul economiei, cu ministerul de finanțe sau cu ministerul mediului. Dacă premierul e dirijor, iar ministrul energiei e vioara întâi, restul compun orchestra. Solo-urile de vioară nu ajută pe nimeni, iar mai multe solo-uri simultane produc doar haos.

Rostul conlucrării este să producă politici publice bine articulate. În orice minister există funcționari buni, care au experiență și, mai ales, expertiză. Un premier coerent are în vedere conlucrarea, adunarea expertizelor, și caută îndeplinirea obiectivelor asumate prin planul de guvernare, nu micșorarea efectelor negative. Pentru asta, este nevoie de „comunicare internă”.

Statul român e deficitar la acest capitol și în vremuri normale, iar acum, în vreme de criză, e și mai rău. Ceea ce spun nu este o judecată de valoare, ci o concluzie desprinsă din …portofel. Sau din frigider. Sau din cămară, alegeți ce vreți și m-aș bucura să vină cineva și să spună că trăiește azi mai bine decât ieri din muncă onestă!

Ca să vă dau un exemplu: cum e posibil să se ajungă la facturi astronomice la energie, iar marii producători deținuți majoritar de stat (deci de noi toți) să-și dubleze profiturile? Cum e posibil să fii foarte puțin dependent de importul de energie electrică, să ai suficiente resurse să o produci aici în țară, dar să fii captiv într-un sistem care te dă peste cap? O să spuneți că e piață liberă, concurențială etc. Spuneți ce vreți, facturile sunt prea mari, nu e în regulă!

Găsiți exemple în toate zonele economiei și găsiți suferință socială peste tot. Iar de la Revoluția din decembrie 1989 până azi, avem podul plin de promisiuni, dar fiecare zi e o luptă pentru supraviețuire.

Trăim, parcă, într-un film prost. Unul în care politicienii au grijă doar de imaginea lor personală, nu de produsul muncii lor. Legi, ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern, ordine de ministru sunt mereu modificate, modificările sunt și ele modificate, iar după ultima modificare, Curtea Constituțională sau vreun tribunal le anulează. Și iar o iau de la capăt, cu aceeași veșnică ineficiență!

De ce se întâmplă așa? Sunt mai multe motive, dar cele mai acute țin de condiția intelectuală a „profesioniștilor” din politică. Când poziția de ministru este dependentă doar de fidelitatea față de liderii de partid, nu contează că ești prost-tămâie, nu vorbești limbi străine, habar nu ai ce înseamnă administrația și te înconjori de oameni mai slabi ca tine, eventual amante, prieteni, rude sau obligații de partid. Iar când actul de guvernare este realizat așa, guvernarea nu poate fi decât proastă!