Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzInteresul pentru siguranță și planificare financiară manifestat de generația Z, care cuprinde tinerii cu vârste între 16 și 24 ani, este ridicat. Astfel, 23% dintre aceștia declară că au asigurare de viață, iar 71% o consideră un instrument financiar util. Rezultatele au fost relevate în studiul “Insights PulseZ”, realizat de organizația Romanian Business Leaders (RBL), în parteneriat cu Aegon România, în perioada iunie – iulie 2021, potrivit unui comunicat.
Cercetarea, care a inclus circa 1.200 de tineri din România, s-a concentrat pe mai multe aspecte care țin de atitudinea pe care persoanele aparținând generației Z o au față de bani, administrarea resurselor financiare și preferințele de consum. În ceea ce privește interesul pentru încheierea unei asigurări de viață într-un an sau doi, mai mult de jumătate dintre tineri sunt interesați de asigurări pentru sănătate, în caz de boală gravă sau în situația în care vor să verifice corectitudinea unui diagnostic.
De asemenea, 50% dintre participanții la cercetare ar opta pentru o asigurare de viață cu spitalizare provocată de boală sau accident. Cel mai ridicat interes pentru asigurările de accidente se manifestă în rândul celui mai tânăr segment dintre cei intervievați. Astfel, 41% dintre persoanele de 16 – 18 ani s-ar asigura împotriva unui accident rutier, casnic, survenit în timpul diverselor activități sportive etc.
Tinerii cu vârste cuprinse între 22 și 24 de ani sunt interesați în mod deosebit de cumpărarea unei asigurări cu economisire pentru o planificare financiară pe termen lung.
Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România: „Ne-am implicat în cercetare, pentru că suntem puternic interesați de generația foarte tânără, ei fiind viitorii beneficiari ai produselor Aegon. Concluziile cercetării ne-au impresionat plăcut, pentru că arată că tinerii sunt responsabili și maturi, gândindu-se foarte serios la viitor, inclusiv în ceea ce privește planificarea financiară. Studiul ne arată, de exemplu, că cei mai mulți tineri asociază asigurările de viață cu oamenii responsabili, și peste 67% dintre respondenți cred că asigurările sunt necesare oricui. Aceste concluzii ne fac să fim destul de optimiști că va urma o creștere mai accentuată a preocupării pentru securitatea financiară, la nivelul întregii populații.”
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…
This website uses cookies.
Read More