Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzÎn timp ce veniturile din producţia de ţiţei şi gaze naturale au crescut cu 203%, impozitarea specifică a crescut disproporţionat, cu 885%, în perioada 2020 – 2022, potrivit Studiului „Analiza sistemului de impozitare specific sectorului upstream al ţiţeiului şi gazelor naturale din România”, realizat de Biriș Goran pentru Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG)
Se remarcă o evoluţie semnificativ disproporţionată a impozitării specifice pentru perioada 2020 – 2022. Astfel, rata efectivă de impozitare, calculată ca proporţie a impozitelor specifice sectorului upstream al ţiţeiului şi gazelor naturale din România în totalul veniturilor din producţie, a crescut de la 16% în 2020 la 28,9% în 2021, la 43,1% în 2022 (dacă se exclude contribuţia de solidaritat) sau la 52,2% în 2022 (dacă se include contribuţia de solidaritate), potrivit studiului: “În timp ce veniturile din producţia de ţiţei şi gaze naturale au crescut cu 203% la nivelul principalilor doi producători analizaţi, respectiv OMV Petrom şi Romgaz, impozitarea specifică a crescut disproporţionat, cu 885%. Impozitarea suplimentară a crescut de 11 ori în 2022 faţă de anul 2020, în timp ce redevenţele au crescut de 5,2 ori în 2022 comparativ cu anul 2020.
Creşterea accelerată a impozitării suplimentare se datorează în principal impozitării suplimentare a gazelor naturale, evoluţie explicabilă prin aplicarea unor cote progresiv mai ridicate şi proporţiei mai mari din veniturile realizate supuse impozitării la cote maximale foarte ridicate, de 80% (impozitul pe veniturile suplimentare din dereglementarea preţurilor din sectorul gazelor naturale) şi 70% (impozitul pe veniturile suplimentare offshore/onshore de mare adâncime).
Totodată, impozitul pe profit datorat de către cele două companii analizate, OMV Petrom şi Romgaz, a ajuns la proporţia de 10% din totalul impozitului pe profit încasat la bugetul de stat pe anul 2022.”
La nivel european, România înregistrează „de departe cea mai ridicată rată de impozitare efectivă în anii 2022 şi 2021, situându-se la un nivel de 4 ori mai mare decât media simplă a ratelor efective de impozitare identificate în celelalte state europene”, potrivit studiului.
Potrivit documentului, din perspectivă calitativă, sistemul de impozitare se caracterizează prin lipsă de stabilitate şi predictibilitate, având în vedere faptul că pe durata ultimilor 10 ani au fost identificate cel puţin 44 de acte normative cu impact asupra sistemului de impozitare specifică sectorului upstream. Printre cele mai relevante astfel de modificări se menţionaeaza:
• Introducerea impozitului pe venituri suplimentare ca urmare a dereglementării prețurilor în sectorul gazelor naturale, cu caracter temporar, prelungirea și ulterior permanentizarea acestuia;
Autorii au identificat un set de măsuri posibile de îmbunătăţire a sistemului, precum şi o serie de recomandări generale de natură legislativă pentru acest sector. Se remarcă „suprapunerea excesivă a mai multor elemente de impozitare” dar şi introducerea unor elemente noi de impozitare fără o recalibrare a impozitelor existente (cu excepția, după caz, a permiterii unor deduceri din perspectiva impozitului pe profit). Din toate aceste elemente rezultă „majorarea impozitării totale”, astfel încât se poate afirma că „această complexitate a sistemului nu vizează calibrarea impozitării pe baza unor principii de fiscalitate, ci pur şi simplu majorarea veniturilor bugetare”.
Potrivit studiului, recomandările generale ce ar trebui avute în vedere în procesul administrativ /legislativ includ:
• Respectarea prevederilor referitoare la perioadele de aplicare a impozitelor cu caracter temporar;
• Respectarea prevederilor de stabilitate în relaţia cu investititorii existenţi şi potenţiali;
• Introducerea unor prevederi exprese cu privire la aplicarea prioritară a prevederilor de stabilitate în actele normative ce reglementează impozitarea specifică, pentru a se evita eventuale confuzii sau litigii;
• Analiza caracterului excepţional sau recurent al veniturilor bugetare rezultate din impozitarea specifică sectorului upstream al ţiţeiului şi gazelor naturale;
• Actualizarea şi corelarea în timp util a legislaţiei specifice în vederea implementării modificărilor necesare pentru păstrarea coerenţei legislative.
Propunerile specifice de îmbunătăţire a actualului sistem de impozitare includ, printre altele:
• Realizarea unei analize cost-beneficiu cu privire la oportunitatea majorării impozitării specifice;
• Recalibrarea nivelului de impozitare în sensul reducerii sarcinii fiscale efective, la un nivel mai apropiat de media statelor europene;
• Eliminarea impozitului suplimentar pentru persoanele juridice ce desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale având în vedere nivelul deja ridicat al impozitării specifice în sectorul upstream, interacţiunea cu clauzele de stabilitate şi deficienţele clare de implementare;
• Revenirea la nivelul anterior al cotelor de redevenţă;
• Adoptarea unor preţuri de referinţă relevante pentru piaţa internă sau stabilirea redevenţei prin raportare la veniturile efectiv realizate de producători;
• Creşterea gradului de corelare a impozitării specifice cu profitabilitatea proiectelor de exploatare.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…
Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…
Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…
Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…
ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…
This website uses cookies.
Read More