Categories: Fără categorie

Studiu TERMENE.RO: Firmele își pun speranța în fondurile europene. IT&C-ul este industria cel mai bine poziționată în contextul crizei Covid-19

O proporție covârșitoare – 78% dintre managerii și antreprenorii români – consideră că principala oportunitate a firmelor sunt fondurile europene, arată un studiu Termene.ro, platforma care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale companiilor din România.

Obiectivul studiului „COVID-19, încotro?” este de a înțelege mai bine situația și nevoile companiilor din România.

Pe următoarele poziții în viziunea firmelor, ca oportunități, se numără accesul la finanțarea privată, accesul la specialiști și achiziția altor companii.

“Finanțarea devine tot mai importantă în ierarhia nevoilor antreprenorilor români în contextul crizei generate de COVID-19. Ca antreprenor, am crescut cu ajutorul mai multor surse de finanțare în ultimii ani. Fondurile europene reprezintă un miraj pentru mulți antreprenori: sunt foarte utile când le obții, dar satisfacțiile nu vin atunci când obții proiectul sau primești banii, ci abia după ce ai finalizat proiectul cu succes. Fondurile europene sunt un proces de maturizare antreprenorială, aș zice. Înveți despre birocrație și te ciocnești de logica în care sunt gândite aceste proiecte, care e total atipică față de modul în care un antreprenor e obișnuit să gândească și să își dezvolte afacerea. Finanțarea prin fonduri europene te scoate din zona de confort”, a declarat Adrian Dragomir, business consultant și co-fondator Termene.ro.

Din perspectiva oportunităților de business în contextul crizei COVID-19, 39% dintre antreprenori și manageri cred că sectorul IT&C este industria cel mai bine poziționată pe termen scurt și mediu în România, fiind urmată de pharma (30% dintre respondenți) și e-commerce (26%).

Oficialii guvernamentali au promis o serie de soluții pentru finanțarea business-urilor care și-au pierdut potențialul de creștere din cauza crizei COVID-19. Spre exemplu, firmelor din industria ospitalității le-a fost promis că programul de finanțare prin granturi guvernamentale va deveni operațional în luna octombrie, în condițiile în care mai bine de 30% din industrie nu mai poate redeschide din cauza lipsei fluxurilor financiare și a scăderii cererii.

La întrebarea „Ce anume v-a influențat cel mai mult operațiunile în ultimele 6 luni, în contextul Crizei COVID-19”, 46% dintre administratorii firmelor au ales „scăderea cererii”. Pentru 21% dintre firme, cea mai mare presiune a fost cauzată de izolarea la domiciliu din cauza lock-down-ului generalizat, iar 17% au fost impactați mai ales de lipsa unor resurse de finanțare.

Studiul Termene.ro a fost realizat după primele 6 luni de pandemie, context care a influențat evoluția companiilor românești. Cifrele din cea mai recentă analiză Termene.ro arată că, în 2019, creșterea economică înregistrată este cu peste 20% mai mare decât în 2017 și cu aproximativ 50% mai mare față de anii 2015 și 2016.

La momentul de față, situația macro-economică provocată de pandemia COVID-19 face ca orice estimare referitoare la contracția economică să fie extrem de dificil de realizat.  Totuși, pe un ton optimist, pentru 50% dintre respondenții studiului Termene.ro stabilitatea afacerii a fost afectată într-o măsură foarte mică (23%) și mică (27,8%) de întârzierile la plata facturilor de către clienți. Per total, situația este echilibrată: pentru 30% dintre respondenți stabilitatea afacerii este afectată într-o măsură medie, în timp ce pentru aproape 20% dintre firme, influența crizei este mare și foarte mare.

În ceea ce privește așteptările pe termen scurt, mai puțin de 20% dintre administratorii firmelor sunt încrezători sau foarte încrezători că lucrurile își vor reveni economic în această toamnă, raportat la luna februarie 2020.

La nivel național, companiile afectate de pandemie au putut solicita Certificate de situație de urgență (C.S.U.) după cum urmează:

  • CSU Tip 1, pentru companii care și-au întrerupt total sau parțial activitatea, ca urmare a deciziilor emise de către autoritățile competente în perioada stării de urgență
  • CSU Tip 2, pentru companii care și-au diminuat încasările/veniturile în luna martie sau aprilie 2020 cu peste 25% raportat la media lunilor ianuarie și februarie 2020.

Până la data de 15 septembrie (termenul limită pentru solicitarea certificatelor) au fost solicitate peste 60.000 de Certificate pentru situație de urgență, solicitanții generând aproape o cincime din cifra de afaceri obținută la nivel național în anul 2019.

Astfel, cel puțin o cincime din veniturile generate de companiile românești (319 miliarde lei obținuți în anul 2019) a fost puternic afectată de situația macro-economică din anul 2020 și există riscul unor diminuări semnificative.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

26 de minute ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

33 de minute ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

43 de minute ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

45 de minute ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

49 de minute ago

This website uses cookies.

Read More