Energie

Studiul de fezabilitate pentru racordarea CET Vest direct la magistrala Transgaz a fost aprobat

Studiul de fezabilitate pentru racordarea CET Vest direct la magistrala Transgaz a fost aprobat şi va schimba fundamental modul în care oraşul este alimentat cu energie termică, a anunţat marţi ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

“Este un proiect despre care am vorbit acum mai bine de un an de zile şi una dintre soluţiile gândite de noi pentru ca bucureştenii să plătească mai puţin pentru întreţinere, după “modelul Bolojan” implementat deja cu succes la Oradea, de ani de zile. Acest studiu de fezabilitate va fi doar prima etapă dintr-un efort amplu de modernizare a infrastructurii de încălzire din Bucureşti şi va schimba fundamental modul în care oraşul este alimentat cu energie termică. Până acum, CET-urile ELCEN erau conectate prin reţeaua de distribuţie, zeci de milioane de euro fiind plătite de bucureşteni ca tarif de distribuţie, pentru “legături” de câteva sute de metri sau de câţiva kilometri între centrale şi magistralele Transgaz”, a scris ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, prin conectarea directă la infrastructura naţională de gaze naturale, se vor reduce semnificativ costurile, va creşte siguranţa alimentării cu energie termică, iar fondurile economisite vor fi investite în modernizarea procesului de producţie. La finalul procesului, acest lucru va însemna şi facturi mai mici pentru bucureşteni, a mai arătat Burduja.

“Această primă etapă ne va permite să testăm şi să validăm modelul tehnic şi operaţional. Următorul pas? Va fi lansată procedura de achiziţie pentru proiectul tehnic şi execuţia lucrărilor la CET Vest. După finalizarea acestei etape, planul nostru este ca toate CET-urile din Bucureşti să fie racordate direct la reţeaua Transgaz. Provocările Bucureştiului sunt mari. E nevoie de un efort comun – de la autorităţi locale, la administraţie centrală şi parteneri din mediul privat. Nu putem reuşi decât împreună, prin dialog şi colaborare, în care fiecare actor să îşi asume responsabilităţi. Nu există soluţii miraculoase, dar există soluţii inteligente şi de bun-simţ”, a subliniat ministrul Energiei.

Articole recente

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

11 minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

31 de minute ago

UNSAR: Aproximativ 60 de maşini cu asigurare CASCO sunt vandalizate zilnic

Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…

42 de minute ago

Envisia a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări menite să contribuie la profesionalizarea rolului de membru de CA

În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…

46 de minute ago

Dogioiu: Guvernul nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare

Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…

2 ore ago

Visual Fan raportează creșterea de aproape cinci ori a profitului, la 5,8 milioane lei, în primul semestru

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More