International

SUA – A murit la 75 de ani Bill Richardson, fost diplomat specializat în eliberarea deţinuţilor şi fost ambasador la ONU

Bill Richardson, fost diplomat american specializat în eliberarea deţinuţilor şi fost ambasador la ONU, a murit sâmbătă la vârsta de 75 de ani, a anunţat vicepreşedintele fundaţiei sale, Mickey Bergman, într-un comunicat, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Bill Richardson, care a fost de asemenea guvernator al statului New Mexico şi secretar al energiei în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton, “a murit în somn în timpul nopţii”, a spus Bergman.

“Lumea a pierdut un apărător al celor care erau închişi pe nedrept în străinătate”, a adăugat el.

Specializat în negocieri pentru eliberarea americanilor reţinuţi de ţări considerate “ostile” de Statele Unite, fostul ambasador a contribuit la eliberarea baschetbalistei Brittney Griner în 2022, în timp ce aceasta se afla în detenţie în Rusia.

El a jucat, de asemenea, un rol major în negocierile cu Saddam Hussein pentru eliberarea în 1995 a doi americani care au trecut graniţa.

Născut în California în 1947, Bill Richardson a crescut în Mexic înainte de a se muta în Statele Unite ca adolescent, în suburbiile Bostonului (nord-est).

Este unul dintre primii reprezentanţi ai comunităţii hispanice care a ajuns într-o funcţie politică înaltă şi s-a declarat candidat pentru nominalizarea democrată la alegerile prezidenţiale din 2008, fiind, din nou, primul candidat al minorităţii latino-americane.

În cele din urmă s-a retras pentru a-l susţine pe Barack Obama şi urma să se alăture administraţiei după alegerea acestuia, dar un scandal de finanţare a campaniei l-a forţat să renunţe la a deveni secretar al comerţului.

Congresman, ambasador la ONU şi apoi secretar al energiei în timpul lui Bill Clinton la sfârşitul anilor ’90, Bill Richardson şi-a câştigat reputaţia de aventurier, poreclit “Indiana Jones al diplomaţiei americane” pentru misiunile sale neoficiale în ţările inamice ale Statele Unite.

Saddam Hussein în Irak, Fidel Castro în Cuba, Kim Jong Il în Coreea de Nord, Nicolas Maduro în Venezuela – timp de aproape 30 de ani, energicul emisar a avut numeroase misiuni de mediere privată cu cei mai mari duşmani ai Washingtonului.

Articole recente

Guvernul se reuneşte joi în şedinţă; pe agendă – proiectul de lege privind plata pensiilor private

Guvernul se întruneşte în şedinţă joi, de la ora 11:00, iar pe ordinea de zi…

3 minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan, despre o vizită a sa în SUA: Probabil la începutul anului viitor

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că vizita sa în Statele Unite ale Americii va…

o oră ago

Israelul va plasa o comandă de 500 milioane de dolari pentru două avioane militare de realimentare, cu finanţare americană

Israelul plănuieşte să achiziţioneze două avioane militare KC-46 de realimentare, fabricate de Boeing, printr-un contract…

o oră ago

Regatul Unit vizează reţele financiare şi de criptomonede care ajută Rusia să ocolească sancţiunile

Regatul Unit a anunţat miercuri că impune sancţiuni la adresa altor opt persoane şi entităţi…

o oră ago

Locul unui summit Zelenski-Putin trebuie să fie decis de Ucraina şi Rusia, afirmă şeful diplomaţiei germane

Ministrul de externe german Johann Wadephul a afirmat miercuri că le revine Rusiei şi Ucrainei…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More