International

SUA acuză Hezbollah că a stocat nitrat de amoniu în Europa

SUA au acuzat vineri Hezbollah că şi-a înmulţit “ascunzătorile de nitrat de amoniu” în mai multe ţări europene, părând să sugereze o posibilă legătură între mişcarea şiită libaneză şi recenta explozie devastatoare din portul Beirut, provocată de această substanţă, relatează AFP.

“Din 2012, Hezbollah şi-a făcut ascunzători de nitrat de amoniu în Europa, transportând kituri de prim ajutor care conţineau această substanţă în pungile cu răcire instantanee” utilizate în special pentru îngrijiri medicale de urgenţă, a declarat coordonatorul american pentru antiterorism, Nathan Sales, potrivit Agerpres.

“Acest gen de ascunzători au fost găsite în mai multe ţări, printre care Regatul Unit, Grecia, Franţa, Italia şi multe altele”, a adăugat el într-o conferinţă de presă de joi. De asemenea, el a vorbit despre tranzitul acestei substanţe prin Belgia, Spania şi Elveţia.

Unele dintre aceste stocuri au fost “distruse”, a precizat Nathan Sales.

“Avem motive să credem că această activitate este încă în curs”, a avertizat diplomatul, explicând că Washingtonul suspectează că astfel de ascunzători au existat cel puţin până în 2018, “probabil în Grecia, Italia şi Spania”.

“Şi cum am văzut cu toţii cu prilejul exploziei din portul Beirut, nitratul de amoniu este o substanţă cu adevărat periculoasă”, a subliniat ambasadorul Sales.

Pe 4 august o enormă deflagraţie în portul capitalei Libanului s-a soldat cu cel puţin 191 de morţi şi a distrus cartiere întregi. Autorităţile au afirmat că explozia a fost provocată de o încărcătură de 2.750 de tone de nitrat de amoniu stocat de peste şase ani “fără măsuri de prevedere” într-un depozit din port, după ce a fost confiscată de pe un vas plecat din Georgia cu destinaţia Mozambic.

Nitratul de amoniu este o sare albă şi inodoră utilizată ca bază pentru numeroşi fertilizatori azotaţi sub formă de granule.

Cauzele precise care au provocat deflagraţia rămân necunoscute.

Fac acum SUA o legătură între explozie şi Hezbollah, considerat organizaţie teroristă de Washington? Nathan Sales nu a mers atât de departe, dar a lăsat să planeze această posibilitate.

“Iată ce ştim: ştim că Hezbollah a stocat cantităţi enorme de nitrat de amoniu în Europa”, a spus el. “Ştim de asemenea, după ce am văzut în Beirut, puterea cu adevărat distructivă a nitratului de amoniu, capabil să producă distrugeri masive când este utilizat ca explozibil”, a adăugat Sales.

“De aceea SUA cer o anchetă exhaustivă, deschisă, transparentă şi aprofundată asupra exploziei din Beirut, ale cărei rezultate sperăm să le vedem rapid”, a insistat el.

Articole recente

Secretarul Trezoreriei SUA avertizează asupra unor rambursări masive către companii, dacă Curtea Supremă anulează tarifele lui Trump

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că este ”încrezător” că planul tarifar al preşedintelui…

o oră ago

Bolojan: Încetinirea economică – o realitate până în vara anului viitor; nu cred că inflaţia va ajunge de două cifre

Componenta de încetinire economică este o realitate cel puţin până în vara anului viitor, a…

2 ore ago

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…

2 ore ago

Bolojan: Discuţia la Cotroceni a fost de reducere cu 10% a angajaţilor în administraţia locală

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din…

2 ore ago

Kelemen Hunor susţine că deficitul bugetar nu poate fi redus sub 8% în acest an

Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…

2 ore ago

Bolojan: Sunt foarte rezervat să împrăştii banii pe care nu îi am

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More